Tone de alimente au rămas nedistribuite după prima împărțire a acestora de la finalul lui 2013, au anunțat reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Lugoj. Cu această ocazie, direcția a început din această dimineață redistribuirea alimentelor rămase tuturor lugojenilor beneficiari care se vor prezenta, până la epuizarea stocului, la depozitul de pe strada Unirii, colț cu Siretului, din incinta fostului magazin Bumbacul. La redistribuire, fiecare asistat social va primi 24 de kilograme de bunuri alimentare, dintre care 15 kilograme de făină, 3 de mălai, jumătate de kilogram de paste făinoase, 2 litri de ulei, o cutie de 800 de grame de roșii în suc propriu, două cutii de zacuscă, 3 cutii a câte 300 de grame de conservă de carne și un kilogram de zahăr.
De ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană beneficiază persoanele cu venituri mici, de sub 400 de lei pe lună, persoanele cu handicap grav și accentuat și șomerii. Ajutoarele se împart a doua oară, după ce în 2013, la distribuirea inițială, un mare număr de beneficiari nu au venit să și le ridice. Pentru a putea intra în posesia alimentelor, beneficiarii trebuie să se prezinte la depozitul de la fostul magazin Bumbacul cu invitația și cartea de identitate. Pentru cei care nu pot face deplasarea, din motive de incapacitate locomotorie sau altă boală, aceștia pot împuternici o rudă care să ridice alimentele în baza acelorași documente.