Connect with us

Actualitate

S.O.S. Agresiune fără precedent asupra “Ansamblului urban Piața I. C.Drăgan” din Lugoj

Publicat

în

RETIM

Lugojul se află astăzi într-un punct critic al istoriei sale. Corodarea identității culturale a orașului este mai vizibilă ca niciodată. Ea se manifestă prin agresiunile multiple care au loc asupra patrimoniului arhitectural. Paradoxal, centrul istoric, deși a scăpat de sistematizările comuniste, a fost decimat prin intervențiile postdecembriste, cele mai multe consimțite de actualul arhitect-șef al orașului. Din ignoranță sau rea voință, un număr considerabil de clădiri istorice (Hanul Păunul de Aur, în care a stat o noapte domnitorul Al. I. Cuza – fostul Dinamo, Casa cu tavan pictat – sediul Sindicatului Învățământului Preuniversitar etc.) sau cu valoare arhitecturală din municipiul Lugoj, cărora nu li s-au întocmit dosarele de clasare pentru a înregistrate ca monumente istorice, au fost lăsate de izbeliște, la mila noilor proprietari, care le-au modificat după bunul plac (clădirile în stil neoromânesc, Casa Porumb – Casa Personalităților și Casa Purcariu – fostul Club al copiilor, sediul ziarului Drapelul – casa lui Valeriu Braniște, casa actorului Bela Lugosi etc.).

AUTOLIV

Din păcate, în ultimii ani, am asistat la mutilarea fără discernământ a unor zone protejate prin lege. După un convenabil incendiu iscat pe Str. Bucegi, la nr. 3 (fostul Unicarm) proprietarul a obținut și demolarea clădirii alăturate de la nr. 1. Cu acordul Comisiei zonale a Monumentelor Istorice de la Timișoara, a fost ridicat, după planurile arh. Viorel Marin, Centrul Elis – o clădire inestetică ce amintește de arhitectura comunistă  a anilor ’80 – chiar în aria de protecție (cei 100 de m stipulați prin Legea nr. 422/2001) a unui monument istoric de secol XVIII (Biserica romano-catolica – cod TM II- a- A-06254). Coincidențele se țin în lanț la Lugoj. Se pare că domnul Marin a proiectat și imobilul de lângă biserica catolică care pe hârtie trebuia să păstreze, conform autorizației obținute de la monumente, fațada vechii case unde s-a născut actorul Bela Lugosi. Deși   s-a constatat ilegalitatea fațadei și s-a deschis un dosar penal, cercetările s-au împotmolit!

Flagelul despre care vorbim s-a extins amețitor, iar cei care sunt în măsură să îl stârpească sau macar să îl limiteze, conform legii, nu au făcut altceva decât să mimeze că își fac datoria. Cum altfel să catalogăm indolența pe care Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din Timișoara o arată față de monumentele Lugojului. La insistențele aceluiași arh. V. Marin – protagonistul unor proiecte nereușite care în opinia noastră au urâțit aspectul orașului – comisia a autorizat (conform spuselor proprietarului) mansardarea inutilă a imobilului de la nr. 3 din Piața I.C. Drăgan. Modificările produse la nivelul fațadei principale – în locul cornișei originale se va ridica un fronton triunghiular cu un geam termopan, lucarnele decorative originale fiind înlăturate – tind să altereze iremediabil aspectul întregului ansamblul urban, considerat de importanță națională (codul de monument: TM-II-A-06251). Se perpetuează astfel o mutilare a pieței Drăgan demarată acum două decenii, când s-a aprobat etajarea imobilul alăturat – fostul sediul al Asociației Vânătorilor – ceea ce a dus la dispariția unei clădiri în stil neoclasic.

Cu toate că nu prezintă ornamente arhitecturale deosebite, imobilul de la numărtul 3 (fosta casă Pffennig), prin volumetria și proporțiile sale întregește aspectul istoric al pieței (sec. XVIII-XX). În ciuda statutului legal al pieței, care ar trebuie să îi ofere protecție în fața intervențiilor de acest gen, constatăm cu stupoare că întotdeuna există loc pentru derogări. În lipsa unei poziții ferme din partea societății civile, care să încetinească ritmul galopant al distrugerilor, Lugojul se va transforma într-un oraș monoton, dominat de clădiri izolate termic și geamuri PVC. Înainte de a încheia lansez o întrebare retorică: Oare comisia în cauză ar fi acceptat cu aceeași ușurință o mansardare de acest tip într-o piață istorică din Timișoara, să spunem Piața Unirii?

Oliver Gaidoș

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Încă un accident la o intersecție de pe centura Lugojului. O femeie a ajuns la spital

Publicat

în

FOTO Arhiva

O femeie în vârstă de 48 de ani a condus un autoturism pe DJ609 dinspre localitatea Hezeriș înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat, la intersecția cu DN6 – centura Lugojului, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani.

RETIM

Ulterior, în urma impactului, autoturismul condus de femeia în vârstă de 48 de ani ar fi fost proiectat într-o altă autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 55 de ani. Femeia în vârstă de 48 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

AUTOLIV

Intersecția unde s-a produs accidentul este una dintre cele două, unde autoritățile s-au angajat să construiască sensuri giratorii, în urmă cu cel puțin șase ani.

Citiţi mai departe

Actualitate

Primăriile din județ vor primi autorizație pentru locuri de sacrificare și vânzare a mieilor

Publicat

în

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș transmite un avertisment serios în legătură cu comercializarea produselor specifice de Paști, mai ales în privința sacrificării animalelor cu acest prilej. Reprezentanții DSVSA Timiș au anunțat că toate primăriile, care solicită, vor primi autorizație pentru organizarea unui spațiu pentru sacrificarea mieilor. Vânzarea pe stradă, de la domiciliul proprietarilor sau de la stână este interzisă, dacă nu există puncte de vânzare autorizate.

RETIM

Flavius Nicoară, șeful direcției, precizează că vor fi efectuate controale pe această temă în întreg județul.

„Vor fi precizate, de asemenea, condițiile minime de funcționare a punctelor de vânzare și sacrificare. Este necesară o separare fizică, astfel încât punctele de sacrificare să nu producă disconfort cumpărătorilor și să existe spații speciale amenajate pentru cazarea animalelor. De asemenea, Direcția Sanitar-Veterinară asigură permanent asistență de sănătate veterinară la aceste puncte de tăiere temporară. Funcționarea acestor locuri de sacrificare este permisă numai în perioada stabilită de către DSVSA. Orice primărie care notifică direcția pentru a deschide un punct de tăiere temporar va primi aprobarea dacă îndeplinește condițiile”, mai spune Nicoară.

AUTOLIV

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Polițiști lugojeni premiați de Ziua Poliției Române

Publicat

în

În contextul Zilei Poliției Române, azi 26.03.2024, la sediul IPJ Timiș a avut loc o ședință susținută de conducerea unității în care au fost avansați pentru merite excepționale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea profesională 33 de polițiști în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim, dintre care 8 ofițeri și 25 de agenți.

RETIM

162 de polițiști au fost avansați în gradul profesional următor la îndeplinirea termenului, dintre care 37 de ofițeri și 125 de agenți.

De asemenea, în același context, au fost organizate competiții sportive de volei, fotbal, judo și TIR, clasamentele fiind următoarele:

AUTOLIV

Locul 1 la fotbal a fost ocupat de Serviciul Criminalistic, locul 2 la fotbal a fost ocupat de Secția 2 Timișoara, iar locul 3 la fotbal a fost ocupat de Poliția Transporturi.

Locul 1 la volei a fost ocupat de Serviciul Criminalistic, locul 2 de Poliția Lugoj și locul 3 a fost ocupat de Serviciul Investigații Criminale.

La competiția de TIR, la categoria accentuată, pe locul 1 s-a plasat echipa formată din Agent șef Anton Alin și Agent principal Stancu Paul (SAS Timiș). Pe locul 2 s-a plasat echipa formată din Agent Marușca Sebastian și Agent Marușca Mădălin (SAS Timiș), iar pe locul 3 s-a clasat echipa formată din Agent șef principal Kovacs Andrei și Agent șef principal Kocsis Ludovic (SAS Timiș).

La categoria specială, pe locul 1 s-a plasat echipa formată din Cms-șef Goloșie Darius și Agent principal Mania Rareș (Poliția Lugoj), pe locul 2 s-a clasat echipa formată din Cms-șef Stoian Cosmin și Agent șef Mitran Marius (Poliția Lugoj), iar pe locul 3 s-a plasat echipa formată din Agent șef adjunct Cojocaru Ciprian și Agent principal Cotuna Silviu (Biroul Rutier Timișoara).

La competiția de judo, la categoria +100 kg, locul 1 a fost ocupat de Agent șef principal Zuzac Claudiu (Poliția Lugoj), la categoria 73 kg, locul 1 a fost ocupat de Inspector Stanciu Nicolae (Serviciul Pregătire Profesională Timiș), la categoria 81 kg, locul 1 a fost ocupat de Agent șef principal Bataragă Mihai (Secția 3 Timișoara), la categoria 95 kg, locul 1 a fost ocupat de Agent șef principal Dejica Dorel (Poliția Lugoj), iar în rândul fetelor, locul 1 a fost ocupat de Agent Covaciu Iasmina (Secția 1 Timișoara).

Cei situați pe aceste clasamente au fost recompensați cu medalii, cupe, diplome și diverse premii.

Citiţi mai departe

Actualitate

Toți traficantii de droguri vor fi înregistrați întru-un registru național, accesibil autorităților

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, precum şi pentru completarea Legii 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare.

RETIM

„Poliţia va avea posibilitatea să cunoască, supravegheze şi identifice operativ persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum şi pe cele care au efectuat fără drept operaţiuni cu substanţe psihoactive sau pretinzând că deţin autorizaţie”, a declarat Alina Gorghiu.

Potrivit ministrului, în funcţie de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 şi 20 de ani, perioadă în care Poliţia va putea şti unde există riscul ca persoana monitorizată să vândă din nou droguri.

AUTOLIV

Citiţi mai departe

Cele mai citite