Connect with us

Actualitate

Circ cu pirande și poliție la proaspăt deschisul ștrand al Lugojului. Au intrat în bazin cu hainele pe ei

Publicat

în


Circ fără bani la proaspăt inauguratul ștrand municipal al Lugojului. Plin până la refuz duminică după-masa, ștrandul a fost scena unui scandal iscat de câteva femei de etnie romă, care au venit la scăldat cu copiii lor. După ce una dintre femei a intrat în apă îmbrăcată, ca să se asigure că fiul ei este bine, salvamarii de la ștrand au fluierat-o pentru a părăsi bazinul.

Atât i-a trebuit acesteia pentru a începe scandalul. Femeia, despre care martorii spun că au văzut-o de multe ori vânzând țigări în piață, a început să se ia la ceartă cu toată lumea, mai ales cu salvamarii. Aceștia, văzând că femeia nu se potolește și nu își ia copilul din bazin, acesta nepurtând slipi de baie așa cum prevede regulamentul, au chemat poliția locală.

Cu greu au reușit agenții să o potolească pe femeie și pe rudele acesteia. Până la urmă, aceștia au fost dați afară din ștrand, martorii spuând că evenimentul a determinat zeci de alte persoane să plece, de bună voie, de la locul de scăldat. Ștrandul municipal s-a deschis de-abia vineri, intrarea fiind gratuită în weekend și luni, 17 iunie.

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Județul Timiș ia primele măsuri împotriva crizei de coronavirus. Mii de timișeni se întorc acasă din Italia în aceste zile

Publicat

în


Epidemia de coronavirus din Italia a pus pe jar autoritățile din Timiș, mai ales că mii de timișeni sunt așteptați să se întoarcă acasă în următoarele zile din zona afectată din Italia. La Timișoara aterizează zboruri din Milano-Bergamo și respectiv Treviso-Veneția, cele două aeroporturi mari din Lombardia și Veneto, zone afectate în Italia de epidemia de coronavirus.

În Timiș, datorită numărului mare de pasageri care vor intra în țară în următoarele zile, și deci a riscului de transmitere a virusului, Prefectura a organizat o întâlnire cu toate instituțiile avizate, în care s-au discutat primele măsuri ce se vor lua la nivel județean.

Timișenii care vin în România din Italia, mai exact din regiunile afectate, sau care au călătorit acolo în ultimele 14 zile, vor fi puși în carantină. Dacă au simptome de îmbolnăvire, vor fi preluați de pe aeroport și testați, urmând să fie plasați în carantină supravegheată. Dacă nu, vor fi trimiși acasă unde vor sta 14 zile în carantină. În cadrul întrunirii de la prefectură, s-a discutat despre găsirea de spații pentru posibilele cazuri care vor necesita carantină.

„Principalul subiect pus în discuție a fost identificarea spațiilor în care pot fi cazate persoanele care intră în țară venind din Italia, din localitățile aflate în carantină – Maleo, Terranova dei Passerini, Codogno, San Fiorano, Somaglia, Fombio, Casalpusterlengo, Castiglione d’Adda, Betonico şi Castelgerundo, Vo Euganeo. (…) Totodată, se va semna un Protocol între Direcția de Sănătate Publică, Jandarmerie și Poliția, pentru ca persoanele care intră în țară din zonele în carantină să fie conduse în spațiile special amenajate și să asigure paza acestor locații”, spun cei de la Prefectura Timiș.

Lista cu spațiile urmează să fie transmisă către Ministerul Sănătății.

„Primăria municipiului Timișoara, cât și Consiliul Județean, urmează să achiziționeze containere care vor fi instalate în Timișoara și în restul județului, containere în care vor putea fi cazate persoanele carantinate. Containerele vor fi dotate cu tot ce este necesar – apa curentă, toalete individuale, mobilier”, spun reprezentanții prefecturii.

Până la redactarea acestei știri, în Timiș nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus. În Italia, peste 200 de persoane din nordul țării au fost infectate. Dintre acestea, 4 persoane și-au pierdut viața, fiind vorba despre oameni în vârstă și cu probleme de sănătate preexistente. La nivel mondial, numărul de îmbolnăviri se apropie de 80.000, iar cel al deceselor a trecut de 2.500 de persoane.

Citiţi mai departe

Actualitate

Altex a primit autorizaţia pentru începerea lucrărilor la magazinul din Lugoj

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj a eliberat, în 18 februarie, autorizaţia de construire pentru magazinul Altex. Magazinul va funcționa pe strada Timișorii (lângă Kaufland), pe o suprafață de 3.415 mp, în regim de parter plus etaj, din care 1.336 mp pătrați pentru parcări. Cel puţin cinci la sută din suprafață terenului va fi spațiu verde. Altex este un brand românesc, pe piață de peste 25 de ani. Altex a trecut de la un business local de import de televizoare la poziția de lider al pieței românești de retail.

„Am dat autorizaţia, se pot apucă de lucrări. Probabil că zilele acestea vor începe. Era necesar un astfel de magazin la Lugoj şi sper să fie finalizat cât mai repede”, a declarat Francisc Boldea pentru Lugojeanul.ro

Rețeaua națională Altex cuprinde peste 100 de magazine, cu o ofertă variată de electrocasnice mici, electrocasnice mari, produse cosmetice, parfumuri, obiecte de voiaj, trolere, produse pentru bebeluși, articole pentru copii, biciclete electrice, mașini second hand, laptopuri, televizoare, telefoane, produse software, aspiratoare, fiare de călcat, aparate de aer condiționat, jocuri pentru PC și diverse console (cum ar fi PS sau Xbox), calculatoare pentru gaming și multe alte produse.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

FOTO Imaginea care a făcut furori pe net! Abatorul din Lugoj, “reabilitat” digital de către un tânăr grafician

Publicat

în

A adunat aproape 1000 de aprecieri în două zile. Este fotografia care a făcut cea mai mare vâlvă în online la Lugoj la început de an. Realizată de un tânăr din oraș pasionat de fotografie și grafică, imaginea prezintă cum ar putea să arate un obiectiv important al orașului din trecut, care acum este abandonat și stă să pice.

Este vorba despre fostul abator din Lugoj, clădire aflată pe strada Timișorii și despre care ani la rândul s-a promis reabilitarea din partea proprietarilor, fără niciun rezultat. Mădălin, un tânăr pasionat de grafică, a decis să “reabiliteze” abatorul în mod digital.

“Cum ar trebui să arate abatorul în 2020. PS: Este doar o poză editată de mine”, scrie Mădălin pe Facebook, acolo unde fotografia a devenit virală.

A rezultat o imagine inedită care a stârnit lugojenii la discuții.

“Da, așa ar trebui să arate! Păcat de o asemenea clădire ca e lăsată în paragină!”, scrie Dorina Ilea.

“Sunt multe clădiri care ar trebui să arate frumos dar nu este interes, nu are cine se ocupa, ai noștri care fac parte din conducere se fac că plouă”, este de părere Lucreția Savu.

Un alt lugojean a postat o fotografie cu abatorul așa cum arăta acum zeci de ani când încă funcționa.

Abatorul din Lugoj era un punct important de procesare a cărnii în trecut nu doar pentru oraș, ci pentru toată restul Europei.

Citiţi mai departe

Cele mai citite