Connect with us

Actualitate

Cine sunt revoluționarii lugojeni pe care Primăria îi vrea Cetățeni de Onoare

Publicat

în

Primăria Lugoj a transmis un comunicat de presă prin care anunță că a primit o solicitare din partea Asociației 16-21 Decembrie 1989 ca zece persoane să primească titlul de Cetățean de Onoare al Lugojului.

„Vineri, 8 noiembrie 2019 la Primăria Municipiului Lugoj a fost înregistrată sub numărul 100296, o adresă din partea Asociației 16-21 Decembrie 1989, Lugoj, prin intermediul căreia se propune ca în acest an, în care se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, 10 persoane care au avut un rol decisiv în victoria Revoluției, fiindu-le recunoscute meritele în baza legii nr. 341/2004 – legea recunoștinței pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, să primească titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Lugoj.

Persoanele propuse sunt următoarele:

  • Toma Trifon Nicolae
  • Gaidoș Eugenia
  • Lostun Daniela Tudora
  • Letcă Ștefan Constantin
  • Gurmay Andrei
  • Balint Petrică Dorin
  • Ursulescu Doru
  • Nacu Dorel
  • Bologa Gheorghe
  • Covaci Vasile.

De asemenea, în data de 12.11.2019, la Primăria Municipiului Lugoj a sosit adresa nr. 11585 din partea Guvernului României, Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSRML), prin care a fost transmis avizul favorabil pentru cele 10 persoane propuse de către Asociația 16-21 Decembrie 1989, Lugoj să primească titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Lugoj.

Primăria Municipiului Lugoj va soluționa solicitarea asociației lugojene de revoluționari în conformitate cu Regulamentul privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Lugoj aprobat de Consiliul Local al Municipiului Lugoj.

Menționăm că această solicitare nu este singulară, până în prezent Primăria Municipiului Timișoara acordând în semn de recunoaștere pentru meritele revoluționarilor peste o sută de titluri de Cetățean de Onoare  al Municipiului Timișoara la propunerea diverselor asociații de revoluționari” se arată în comunicatul Primăriei.

Demers contestat de PNL

Demersul este vehement contestat de către PNL Lugoj. Claudiu Buciu, președintele partidului a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care cere consilierilor locali să nu voteze acest proiect care ar fi o lipsă de respect față de cei trei eroi ai Lugojului, care au murit la Revoluție

„Boldea, Dobra si Galescu (conducerea PSD), intr-un gest de o incalificabila lipsa de respect fata de Eroii Revolutiei de la Lugoj (Valentin Rosada, Norbert Pongracz si Daniel Brocea), au hotarat acordarea titlului de cetatean de onoare al Municipiului Lugoj, numitului Petrica Balint! Si altor impostori. Practic i-au coborat pe cei trei Eroi decedati la Revolutie la acelasi nivel cu Petrica Balint si alti impostori, facuti „revolutionari“ la 30 de ani de la Revolutie!

In loc sa-si semneze demisia, Boldea a ales sa cedeze unui ultim santaj venit din partea celor cu care s-a asociat si care conduc in realitate Lugojul.

O ultima umilinta la adresa lugojenilor.

Poate ca acum realizam cu adevarat, mai mult decat oricand, ce primar avem, ce primar am votat.

De la fasole si ciolan, Revolutia a ajuns la mana infractorilor.

PSD si-a batut joc de fiecare speranta a Romanilor, de fiecare viata pierduta la Revolutie, de fiecare Român pe care l-au prostit in fata timp de 30 de ani, lasandu-i impresia ca traieste in democratie. De fapt am trait in scenariul lor. De cosmar.

Dupa aceasta decizie, actele vor fi semnate de Boldea si vor fi supuse aprobarii Consiliului Local. Sper ca mintea cea de pe urma si ultimele farame de respect ce le-au mai ramas fata de lugojeni, dupa ani de zile de ignoranta impusa de Boldea, nu-i vor lasa pe consilierii locali ai PSD sa voteze aceasta jignire adusa adevaratilor Eroi ai Revolutiei de la Lugoj.

Din respect pentru Eroii Revolutiei, consilierii locali ai PNL nu vor participa la acest simulacru.

Fac apel si la consilierii locali ai PMP sa nu participe la aceste dezbateri, pentru ca rusinea acestor decizii sa stea doar pe fruntea celor care le-au propus, respectiv a mizerabililor din conducerea PSD Lugoj!

Boldea si-a dat jos si ultima urma de demnitate pe care unii se asteptau sa o mai aibe. Dupa ce a distrus Lugojul la propriu, l-a injosit si moral, punand deasupra onoarei Lugojului de a fi al doilea Oras Liber al Revolutiei, turpitudinea sa.

Lugojenii nu-i vor recunoaste niciodata pe acesti impostori ca fiind cetateni de onoare ai Lugojului, chiar daca voi, PSD istii de frunte va mandriti si va lasati condusi de ei”, arată Buciu.

 

2 Comments

2 Comments

  1. cristi

    13 noiembrie 2019 at 22:25

    cum nacu si cu bd cetateni de onoare ai orasului Lugoj, dar cei care pe bune au fost arestati si dusi spre Bucuresti ca sa fie impuscati , noroc ca au sarit mitici pe 22 si atunci arestati au fost opriti la sectia de militie din Deva. bd a batuto pe concubina lui si pe mama acesteia la ora 9 dimineata si a fost arestat , nu avea nici o treaba cu revolutia la ora 9 cand la-u arestat militieni la Lugoj nu incepuse revolutia .Revolutia a inceput la ora 19 seara., futuva in gura si pe nacu si pe bd si pe toti muisti astia care asi aloca drepturi nemeritate.

  2. cristi

    13 noiembrie 2019 at 22:38

    pai este o jignire la adresa persoanelor care chiar au suferit in aceea prima zi din 19 Dec.89

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Lipsă mare de bani la Meridian. Societatea îi ameninţă cu debranşarea pe cei care au restanţe

Publicat

în

Meridian 22 Lugoj demarează o nouă campanie de recuperare a restanţelor de la cetăţenii oraşlui care locuiesc la case. Peste 370 de mii de lei este suma pe care societatea de apă-canal trebuie să o încaseze, iar directorul societăţii spune că de săptămâna viitoare va trece la fapte, după ce, în prealabil, va trimite notificări de ordinul sutelor.

“Începe o acţiune de recuperare a restanţelor de la populaţia de la case. Am o sumă de 371 de mii de lei de recuperat, de la contribuabilii din Lugoj, Măguri şi Tapia, care sunt facturi mai vechi de 60 de zile. Estimez că pot să recuperez în 60 de zile cam 50 % din sumă cu măsurile pe care le voi lua. Săptămâna aceasta deja am trimis preavize, în două zile, am reuşit să trimit 80 de preavize  şi numărul lor va continua să craescă. Ceea ce înseamnă că după cinci zile, adică de luni trec la măsuri legale de debranşare şi fac dosar în intsanţă. Nu mai merg înainte să rog oamenii, pentru că am avut răbdare 65 de zile”, a declarat Florin Iovescu, directorul Meridian 22 Lugoj.

Acesta a adăugat că nu îşi doreşte să obţină sumele restante pentru a da prime angajaţilor săi, ci pentru ca societatea să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii normale, ceea ce presupune plata facturilor şi celor necesare funcţionării. Costurile de rebranşare sunt de 1000 de lei, sumă pe care lugojenii restanţieri trebuie să o plătească, pe lângă facturile la apă. Preavize deja au fost trimise în Lugojul Român şi vor continua în tot oraşul, dar şi în satele aparţinătoare Tapia şi Măguri.

Citiţi mai departe

Actualitate

Se caută voluntari care să sprijine copiii din centrele de plasament din Lugoj

Publicat

în

voluntari-copii-lugojProgramul educațional Ajungem MARI Timiș caută cel puțin 30 voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament și de zi din Lugoj.

Voluntarii vor merge săptămânal în centre să ii ajute pe copii la teme, să recupereze materia școlară și să se bucure de jocuri și activități interactive. Copiii instituționalizați, care nu mai au familia aproape, sau care vin din medii cu multe lipsuri, au nevoie de oameni calzi care să îi asculte, să îi învețe și să îi incurajeze permanent. Peste 60 de copii din Lugoj așteapta prieteni voluntari.

Programul educațional Ajungem MARI sprijină copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucrează chiar de 5 ani, de la începutul programului, care a pornit în Bucuresti și se desfășoară și în alte 24 de județe. În Timiș, programul a demarat în 2015 și echipa Ajungem MARI Timiș număra acum peste 170 de voluntari care merg la centrele de plasament și de zi din Timișoara și Recaș, unde sprijina peste 250 de copii.

E nevoie de oameni calzi, din comunitate, care sa le dea curaj copiilor

Echipa Ajungem MARI Timis își dorește să poată ajuta și copiii din Lugoj, unde doar 3 voluntari lucrează în prezent și nu pot acoperi nevoia de atenție a tuturor copiilor. „Ceilalți copii își doresc să participe la activitati și, cu siguranță s-ar bucura mult să aibă voluntari care să ii viziteze, să le ofere sprijin la teme, să îi asculte, să se joace cu ei, să îi scoată din centru din când în când. E nevoie de oameni calzi, din comunitate, care sa le dea curaj copiilor și speranța pentru un viitor mai bun. Iar ce le dăruiești tu este atât de puțin față de satisfacția pe care o simți când le vezi bucuria că au învățat ceva cu ajutorul tău sau că au descoperit ceva nou, că s-au simțit liberi și fericiți”, spune Adriana, coordonator Ajungem MARI Timis.

Cei care doresc să sprijine copiii din Lugoj prin voluntariat sunt rugați să completeze formularul online de înscriere – https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/. Apoi vor participa la un training inițial și vor fi repartizați în functie de abilitățile și de programul lor (în timpul săptămânii sau în weekend). Ei vor merge timp de 8 luni în perioada aprilie-noiembrie 2020 în echipe de 2-4 voluntari la grupe de 3-6 copii pentru ședinte de recuperare sau pregătire școlară, ateliere de cunoștinte generale și ateliere creative. Implicarea este de 3 ore săptămânal. Vârsta minimă pentru voluntariat este de 16 ani, iar pentru a putea sprijini adolescenții este nevoie mai ales de implicarea adulților.

Rezultatele sunt vizibile mai ales la copiii cu care s-a lucrat constant cu aceiași voluntari care i-au susținut și încurajat pe termen lung și cu care au stabilit o relație de prietenie. Unii voluntari sunt în echipă de ani întregi, iar echipa Ajungem MARI Timiș este tot mai unită și își dorește să organizeze, cu sprijinul comunității, cât mai multe activități educative pentru copiii din județ.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Accident mortal la ieșirea din Lugoj. Tânără de 26 de ani, strivită de mașina pe care o conducea

Publicat

în

O tânără de 26 de ani din Lugoj a murit, marți seara, în urma unui accident petrecut într-o curbă de pe Dealul Viilor de la ieșirea din oraș. Tragedia s-a produs în jurul orelor 11 sera. Din primele informații, tânăra circula spre Făget și a ratat ieșirea dintr-o curbă, moment în care a pierdut controlul volanului mașinii.

Tânăra a fost proiectată afară din mașină, iar autoturismul a căzut peste ea. Pompierii ajunși la fața locului au pus mașina pe roți și au scos-o pe fată de sub autovehicul, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața tinerei. 

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs tragedia. Cel mai probabil, tânăra a pierdut controlul volanului din cauza poleiului de pe șosea.

Citiţi mai departe

Cele mai citite