Iulius Mall

VREME caniculara la Lugoj in aceasta saptamana

hidrobiciclete lugoj 27 aprilie 2013 pe apa foto lugojeanul (1)Se pare că începutul lunii iunie se vrea a fi unul cu adevărat de vară, temperaturile prognozate pentru următoarele zile la Lugoj fiind unele cu adevărat ridicate, în câteva zile urmând să fie atins și pragul de caniculă. Astfel, cel puțin până duminică, vom uita de ploi sau nori și vom avea, pe toată perioada zilei, un soare orbitor pe cer și multe grade în termometre, motive de bucurie pentru tinerii care au așteptat vara cu sufletul la gură. Aceștia au început deja să ia cu asalt locurile de baie din oraș, așteptând acum deschiderea ștrandului din Cotu Mic.

Marți se pare că va fi cea mai călduroasă zi a perioadei 9-15 iunie, cu temperaturi maxime ce vor atinge și chiar depăși la soare valoarea de caniculă de 35 de grade Celsius. Noaptea, temperaturile nu vor scădea sub 16 grade.

Publicitate

Până duminică inclusiv, temperaturile prognozate de meteorologi vor scădea treptat cu un grad pe zi, minimele situându-se în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi parțial acoperit de câțiva nori doar vineri și duminică, însă doar pentru câteva ore și fără a exista pericolul de precipitații.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate