De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Învierea Domnului” din Lugoj, unde a fost întâmpinat în dimineața zilei de soborul de preoți format din părintele protopop Ionuț-Viorel Furdean, preotul paroh Nicolae Ciucure, preotul pensionar Mihai Sidei – ctitorul bisericii – și diaconul Daniel Andriescu.
După oficierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură despre viața plină de încercări a Sfântului Ierarh Nicolae, subliniind rolul acestuia ca model de păstorire, iubire față de semeni și apărător al credinței. Înaltpreasfinția Sa a amintit că Sfântul Nicolae a participat la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde au fost formulate primele șapte articole ale Crezului, cea mai importantă mărturisire a credinței după Sfânta Evanghelie.
La slujbă au participat numeroși credincioși, dar și reprezentanți ai autorităților locale, în frunte cu primarul municipiului Lugoj, Călin Ionel Dobra.
La final, părintele protopop Ionuț-Viorel Furdean a prezentat detalii despre campania de întrajutorare „Colindă și Dăruiește”, desfășurată în parohie în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român Lugoj. Proiectul, susținut de preoți și voluntari, a sprijinit în anii trecuți numeroase familii cu alimente, medicamente, lemne de foc și sume de bani. Totodată, a fost prezentat și proiectul duminical „Hrană pentru Nevoiași”, prin care 40 de persoane primesc o masă caldă.
În continuare, Înaltpreasfințitul Ioan a condus procesiunea către troița nou ridicată în curtea bisericii, pe care a binecuvântat-o. Preotul paroh Nicolae Ciucure a mulțumit Ierarhului pentru purtarea de grijă și a adresat mulțumiri donatorilor: familia domnului Ionică Goia – epitropul bisericii –, Consiliului parohial și tuturor binefăcătorilor.
Mitropolitul Banatului a binecuvântat apoi lucrările de renovare de la capela Spitalului Municipal „Teodor Andrei”, proiect inițiat de managerul unității medicale, dr. Cătălin Bălan, și sprijinit de Primăria și Consiliul Local Lugoj, alături de numeroși oameni de afaceri. Un aport important l-au avut preoții Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, părintele paroh Alin Vărzaru și preotul Ion Last, care au mobilizat mulți credincioși. Capela, având hramul vechi „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a primit și al doilea hram: „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”.
La orele amiezii, Mitropolitul Ioan, împreună cu un sobor de preoți, a binecuvântat noua „Family Clinic”, unde vor activa 38 de medici cu diverse specializări, iar persoanele defavorizate vor putea beneficia de consultații gratuite. În cuvântul său, Ierarhul a subliniat importanța medicinei în vindecarea omului și rolul sacru al medicului, amintind că „doctorul suprem al trupurilor și al sufletelor este Domnul Iisus Hristos”, după cum au transmis reprezentanții Mitropoliei Banatului.
Toate imaginile de la acest eveniment sunt disponibile AICI.