
Vizi Imre revine la Lugoj, Colțul de Cultură de la English Pub, avându-l invitat pe la sfârțitul săptămânii viitoare. În 2012, Vizi Imre a impresionat cu talentul său atât juriul de vedete, cât și întreaga țară, în marea finală „Vocea României”, iar doi ani mai tâziu a participat la preselecția pentru Eurovision.
Artistul compune muzică de teatru, de film și pentru reclame. Vizi Imre a compus o piesă de pe coloana sonoră a filmului „Bilion Star Hotel”, un lungmetraj românesc.
Artistul a copilărit în judeţul Mureş, locul în care s-a filmat şi produs filmul, astfel că a fost prima alegere a regizorului Alecs Nastoiu şi a producătorului Ovidiu Vasu de a realiza coloana sonoră a peliculei. Piesa interpretată şi compusă de Vizi Imre poartă acelaşi nume ca filmul, “Billion Star Hotel”. Producţia a câştigat 12 premii în cadrul a 7 festivaluri, printre care premiul de “Cel mai bun film străin” la US Hollywood International Film Festival, “Best sound design” la Los Angeles Film Festival Awards, dar şi Best Music la EuroFilm Festival din Spania, plus alte 33 de nominalizări.
De data aceasta, Vizi Imre va concerta alături de Peter Sarosi, un artist talentat și într-o continuă explorare a stilului său muzical, fapt care îl poziționează în rândul artiștilor inovatori și creativi ai scenei muzicale românești și care a urcat pe scenele unor festivaluri cunoscute de jazz precum Gărâna Jazz Festival sau Sibiu Jazz Festival.
Concertul de la English Pub va avea loc vineri, 26 octombrie, de la orele 20.
