Iulius Mall

VIDEO UPDATE Momentul impactului a fost filmat. Șapte morți și trei răniți în urma unui accident la Lugojel

Carnagiu pe Drumul Național 6, între Lugoj și Caransebeș, după ce un accident rutier a rezultat în nu mai puțin de 6 morți și respectiv 3 răniți.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 13:05. La fața locului au intervenit rapid o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM).

Publicitate

Din primele informații, în accident au fost implicate un autotren, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1) și un autoturism.

Echipajele de intervenție au identificat șase persoane decedate la locul tragediei. Alte două victime primesc îngrijiri medicale și urmează să fie transportate la spital.

Reprezentanții ISU Timiș precizează că numărul total al victimelor este în curs de stabilire, iar misiunea se află în continuare în dinamică.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe și polițiștii. Aceștia din urmă trebuie să stabilească modul în care s-a produs nenorocirea.

UPDATE 14:00: Comunicatul IPJ Timiș

La data de 27 ianuarie 2026, poliţiştii rutieri din Lugoj, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări rezultând faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație.

În urma impactului, au rezultat 6 persoane decedate (șoferul microbuzului și 5 pasageri ai acestuia), precum și 3 persoane rănite, pasagere în microbuz.

UPDATE 15:30: Momentul impactului

Unul dintre autocamioanele implicate in tragedie a filmat, cu o cameră de bord, momentul dezastrului. Din clip se vede cum microbuzul efectuează depășirea, însă mai apoi, din motive necunoscute, nu revine pe banda de mers ci intră direct în autocamionul din față. Șapte morți au fost confirmați, iar 3 persoane sunt rănite, toate din autobuzul cu numere de Grecia.

sursa foto: DRDP Timișoara

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate