Iulius Mall

VIDEO Titi Aur explică accidentul de la Lugojel. Șoferul ar fi încercat să evite o groapă din asfalt

Șapte oameni au murit marţi, într-un grav accident rutier produs pe DN6, în judeţul Timiş, aproape de Lugojel. Un microbuz a intrat în depășire și mai apoi a încercat să pătrundă înapoi pe banda sa, dar a acroșat o cisternă care circula regulamentar. Mai apoi, microbuzul a fost proiectat pe sensul opus unde s-a ciocnit cu un TIR. Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat la Digi24 care ar putea fi cauzele tragediei.

„Este foarte special ce s-a întâmplat, pentru că nu a fost o pierdere a controlului clasică, adică nu mergea în linie dreaptă, și s-a dus pe contrasens, ceea ce am putea specula că a dormit, că a fost obosit. A făcut o depășire, nu chiar atât la limită, adică avea timp clar să se se revină pe banda din dreapta, doar că la un moment dat a virat mașina către stânga, ușor, câte puțin, dar a virat și s-a dus direct către TIR”, a spus Titi Aur. 

Publicitate

„O variantă ar putea fi că i s-a făcut rău chiar în acel moment șoferului. De adormit e mai puțin probabil, pentru că tocmai făcuse o depășire. Sau o distragere la care a fost atent – și asta se întâmplă în general la șoferii cu multă experiență, care fac curse lungi și care consideră că dacă tot au făcut zeci, sute mii de depășiri, ce mai contează o depășire și a considerat că a terminat de făcut depășirea. 

Între timp sau a intrat într-o discuție sau într-o polemică cu cineva din microbuz, sau s-a uitat în telefon, deci o distragere puternică, încât n-a mai ținut cont că mașina virează către stânga, dar a fost atât de evident că s-a dus drept către acel TIR sau, în fine, fără să încerce să evite, încât cred că starea șoferului a fost de inconștiență, inconștient în sensul că i s-a făcut rău sau era atent la altceva, pentru că un șofer care se uită înainte și care e atent la drum nu are cum să se ducă așa către stânga, să intre în TIR”, a explicat el.

O altă ipoteză șocantă este că șoferul ar fi încercat să evite o groapă din asfalt, care într-adevăr apare și pe filmarea care a făcut înconjurul Europei, din momentul impactului. 7 suporteri ai echipei PAOK Salonic, pregătită de către Răzvan Lucescu, au decedat în urma accidentului.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate