Iulius Mall

Victor Nemecsek – gardianul focului și al siguranței în locuință

Într-o lume modernă, în care multe locuințe folosesc sisteme de încălzire automatizate, meseria de coșar rămâne la fel de importantă ca în trecut. Coșarul nu este doar un meseriaș care curăță hornuri — este un profesionist care contribuie direct la siguranța locuințelor, la protejarea sănătății familiei și la prevenirea incendiilor. Un astfel de profesionist este Victor Nemecsek. Rămas singur în branșă, odată cu închiderea Salprest, el își oferă în continuare serviciile lugojenilor.

Fost pompier care salva vieți în urma intervențiilor la care participa, astăzi continuă să salveze vieți curățând coșurile și ferindu-i pe oameni de riscul incendiilor. Activează în domeniu din 2001 și spune că oferă „un altfel de coșărit”.

Publicitate

„În urmă cu sute de ani, la curățarea coșului erau folosiți copii. Micuții erau introduși în horn și îndepărtau funinginea depusă. Mai târziu s-a inventat peria de sârmă, care este folosită și în zilele noastre. Dar au apărut și alte ustensile care vin în ajutorul nostru, cum ar fi, aspiratorul. Dacă după ce trece coșarul trebuie să chemi zugravul, nu ai făcut nicio afacere. Sunt conștient de acest lucru, așa că serviciile mele oferă un altfel de coșărit. Principalele lucrări pe care le execut vizează curățarea coșurilor, curățarea sobelor și curățarea centralelor termice pe combustibil solid și lichid. Serviciile se fac doar pe bază de programare, în limita timpului disponibil, la numărul de telefon 0728134843”, spune Victor Nemecsek.

Anul trecut, în județul Timiș au fost înregistrate aproape 700 de incendii la clădiri, multe dintre ele la case.

„Majoritatea incendiilor s-au produs din cauza coșurilor necurățate. Pentru a evita aceste nenorociri, coșul trebuie curățat de un profesionist. Din păcate, lumea, din lipsa banilor, nu prea respectă această regulă. Sfatul meu este să se folosească lemne uscate, care nu încarcă sobele și coșul. Un coș necurățat este un real pericol. Gudronul depus se poate aprinde. E drept că, aprinzându-se, coșul se curăță, dar căldura degajată se poate transmite structurii lemnoase a acoperișului, ducând la incendii. Eu singur nu pot face față cerințelor. Sunt singurul coșar autorizat din oraș. Am avut un ajutor, un băiat harnic care era pe cale să devină un bun coșar, dar a plecat în Germania”, declară Victor Nemecsek.

Pentru că suntem în anotimpul rece, „gardianul focului și al siguranței în locuință”, Victor Nemecsek, ne oferă câteva sfaturi pe care ne îndeamnă să le urmăm:

,,Curăță coșul de fum înainte de primul foc. Verifică soba, șemineul sau centrala pe lemne. Folosește doar lemne uscate, nu arde deșeuri. Montează un grătar de protecție la gura coșului. Verifică tirajul și evită înfundarea coșului. Instalează un detector de fum sau monoxid de carbon. Cheamă coșarul cel puțin o dată pe an pentru control. Un coș curat înseamnă o casă sigură și caldă!,” zice Victor.

Se spune că dacă vezi un coșar pe stradă, vei avea noroc toată ziua, dar dacă îl vei pune să iți curețe coșul, vei avea noroc tot anul!

                                                                                       Dan TIMARU

Foto: Victor Nemecsek
Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate