Iulius Mall

Vara e pe terminate la Lugoj. Urmează trecerea în toamnă, cu ploi și temperaturi scăzute

Vara se termină, pentru acest an, la Lugoj. În timp ce unora le pare rău să audă asta, majoritatea oamenilor de-abia așteaptă răcoarea după o vară nu neapărat călduroasă, însă care ajunge în sfârșit la final.

Potrivit meteorologilor, săptămâna în curs pare a fi ultima cu temperaturi ce atingă pragul de 28-29 de grade cu plus pentru acest sezon. Deja nopțile sunt mai reci, cu minime ce ajung la 14-15 grade, iar ploile sunt din ce în ce mai prezente în zona noastră.

Publicitate

Miercuri, la Lugoj se vor înregistra 29 de grade cu plus, aparent ultima dată în acest sezon când temperaturile vor fi așa de ridicate. Se anunță totodată ploi, atât miercuri cât și joi, după ce luni, în prima zi de școală, am avut parte deja de o ploaie torențială, cu tunete și fulgere.

În weekend, vremea va fi în continuare călduroasă, cu maxime de până la 27 de grade și respectiv minime de 13-14 grade Celsius și respectiv averse. Săptămâna viitoare, trendul descendent al temperaturilor continuă.

Perioada va începe cu maxime de 23-24 de grade și respectiv minime de 13 grade cu plus noaptea.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate