Iulius Mall

Vântul a făcut pagube și la Lugoj. Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți

În urma vântului puternic care a lovit vestul țării, în această dimineață, mai multe zone ale Lugojului au fost afectate. Primarul Călin Dobra susține că s-au luat toate măsurile necesare pentru a remedia situațiile de urgență. Un acoperiș a căzut parțial pe strada Olari, în cartierul Micro 1, iar mai mulți copaci doborâți în diverse cartiere au avariat mașini și au afectat rețelele electrice.

„Din fericire, nu sunt victime. Vreau să îi asigur pe cetățeni că echipele de la Spații Verzi, angajații Societății de Administrare a Patrimoniului Lugoj și pompierii au intervenit deja pentru a îndepărta copacii căzuți și pentru a remedia situațiile de urgență”, a declarat primarul Călin Dobra.

Publicitate

De asemenea, Dobra  a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, va începe o acțiune urgentă de toaletare a copacilor, cu scopul de a preveni astfel de incidente în viitor. „În special, vom acorda atenție copacilor care prezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora. Este important de menționat că acești copaci nu au fost toaletați de ani de zile și reprezintă un pericol constant”, a declarat primarul.

Autoritățile vor colabora cu echipe de alpiniști pentru a elimina riscurile în zonele de dificultate mare.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate