Administrație
Vânătorii și deținătorii de puști și pistoale din Lugoj sunt așteptați să-și vizeze permisele de port armă
La mijlocul săptămânii viitoare, în zilele de 11 şi 12 iunie, vânătorii şi deţinătorii de arme letale şi neletale din Lugoj şi din zonă sunt aşteptaţi la sediul poliţiei municipiului, pentru a-şi viza permisul de port armă. Permisele de armă trebuie vizate o dată la 5 ani de către organul de poliţie competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliţiei Române.
Titularii permiselor de arme sunt obligaţi să se prezinte în locurile stabilite de către inspectoratele judeţene de poliţie, cu armele înscrise în permise, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii. Pentru aplicarea vizei în permisul de armă sunt necesare următoarele:
-cerere (viză permis armă);
-permisul de armă şi armele înscrise în acesta;
-actul de identitate;
-permisul de vânătoare şi carnetul de membru vânător vizat pe anul 2008 (în cazul persoanelor cu drept de port şi folosire al armelor de vânătoare);
-o fotografie color (dimensiune 4 x 5 cm);
-atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie;
-certificatul medical tip, din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;
-aviz psihologic din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
-adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I, pentru persoanele care deţin arme de tir si nu sunt vânători autorizaţi;
-adeverinţă din care rezultă calitatea conferită de lege pentru deţinerea portul şi folosirea armelor de apărare şi pază; certificat de cazier judiciar.
Filiala din Lugoj a Asociaţiei de Vânătoare are înregistraţi 400 de membri, însă nu toţi vor participa la această acţiune, unii dintre ei fiind cu viza la zi, în timp ce alţii şi-au vizat permisele la poliţiile din Buziaş, Făget şi Timişoara.
Administrație
„Dorel” a dat prima lovitură în centrul Lugojului. Când trebuie finalizată lucrarea și cum ar trebui să arate zona VIDEO
Au fost reluate lucrările la centrul orașului Lugoj, demarate în urmă cu patru ani de zile în urmă. Conform declarațiilor primarului interimar Bogdan Blidariu, acestea ar trebui să fie finalizate în 75 de zile, dar sunt așteptări pentru încheierea lor mai devreme de termenul din contract.
„După finalizarea proiectării în septembrie 2023, a demarat licitația pentru desemnarea executantului. La sfârșitul lunii ianuarie, a fost desemnată câștigătoare o asociere de firme locale, cu EBens Blue Bau SRL lider de asociere. Contractul a fost semnat la finele lui februarie, iar lucrările vor începe efectiv pe 22 martie”, a precizat Blidariu, declara săptămâna trecută primarul Blidariu.
Constructorul a surprins pe toată lumea și a demarat lucrările la începutul acestei săptămâni. Dar cum graba nu este întotdeauna bună, muncitorii au reușit deja să spargă o rețea de apă. E de preferat ca aceasta să fie singura greșeală, și să fie doar o întâmplare izolată fără nicio legătură cu profesionalismul firmei constructoare.
Cum ar trebui să arate centrul finalizat
Valoarea lucrărilor, conform noului contract, este de 2.900.000 de lei, față de 4.900.000 de lei, cât era semnat de fosta administrație. Blidariu spune că această nouă valoare a contractului va aduce economii semnificative în bugetul municipalității.
Noul spațiu central va fi format din două trotuare pietonale și o alee pe care se va putea circula și auto, ocazional. Suprafața va fi pavată cu lespezi de piatră naturală. Spațiul va fi dotat cu mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, cișmele și jardiniere, fiind o copie a centrului istoric care a existat la Lugoj.
„Suprafața care va fi realizată conform noului contract va fi integral din piatră naturală, comparativ cu vechiul contract care prevedea doar beton pe cea mai mare parte a suprafeței. Pe partea carosabilă, grosimea pietrei naturale va fi de 10 cm, iar pe partea pietonală, de 8 cm”, a mai explicat primarul interimar.
Lucrările de refacere a pavajului din centrul orașului Lugoj s-au blocat după alegerile locale, când s-a schimbat conducerea Primăriei Lugoj. Noua conducere a constatat că proiectul începuse fără avizele necesare și fără mutarea unor rețele de gaz și electricitate, aflate în zonă. Locul a rămas decopertat și îngrădit în ultimii ani, perioadă în care edilii locali susțin că au încercat să obțină avizele necesare și să realizeze lucrările de subteran.
Administrație
O singură firmă vrea să repare Podul de Fier din Lugoj. Când încep lucrările și cât durează
S-a încheiat licitația pentru desemnarea unui constructor care să repare Podul de Fier din Lugoj, considerat o emblemă a orașului. O singură firmă și-a depus oferta, care în momentul de față se află în procedura de evaluare. Dacă îndeplinește toate condițiile, lucrările sunt programate să înceapă în luna iunie și vor dura circa 10 luni de zile. Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului, spune că traficul va fi blocat, dar nu pe toată această perioadă.
„În acest moment, este în curs de evaluare singura ofertă depusă, deci a fost depusă o singură ofertă. Estimăm că evaluarea se va finaliza în cursul săptămânii viitoare. În paralel, s-au făcut demersurile pentru desemnarea dirigintelui de șantier pentru acest obiectiv de investiții”, a declarat Blidariu.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare de 11,2 milioane de lei fără TVA. Cuprinde nu doar reabilitarea structurală a podului, ci și restaurarea celor patru clădiri-anexă, precum și implementarea unui sistem de iluminat arhitectural și refacerea instalațiilor existente. Podul de Fier, inaugurat în 1902, a devenit o parte integrantă a peisajului urban al Lugojului. În ultimele decenii, însă, a suferit degradări accentuate.
Administrație
Ultima strigare, poate acum e adevărat! Primăria anunță data exactă când încep lucrările pentru centrul Lugojului
Administrație
Luna aceasta încep lucrările de modernizare pe segmentul Lugoj-Timișoara Est. Termenul de execuție este estimat la 3 ani
Autoritățile au anunțat că din luna martie încep lucrărilor de modernizare pe segmentul Lugoj-Timișoara Est al Magistralei CFR București-Timișoara. Proiectul, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va aduce îmbunătățiri semnificative în infrastructura feroviară a României.
Cu o lungime de 54 de kilometri, acest tronson va fi modernizat pentru a permite trenurilor de călători să atingă o viteză maximă de 160 km/h, sporind eficiența și confortul călătoriei. Contractul pentru aceste lucrări a fost semnat cu un constructor din Spania, valoarea acestuia ridicându-se la aproape 2 miliarde de lei, iar autoritățile sunt hotărâte să respecte acest grafic strâns.
Această investiție face parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează modernizarea a aproximativ 160 de kilometri de linie de tren între Caransebeș, Timișoara și Arad. Toate cele patru loturi au beneficiat de finanțare din PNRR.
- Sporto săptămână în urmă
CSM Lugoj bate fără drept de apel campioana și împarte primul loc cu Rapidul. Se anunță o ultimă etapă de foc VIDEO
- Actualitate7 zile în urmă
A făcut infarct la volan și s-a oprit cu mașina într-un parapet pe autostradă
- Actualitateo săptămână în urmă
Avertizare de vreme severă, de la Administraţia de Meteorologie. Cele mai multe precipitații vor fi în vestul țării
- Politicăo săptămână în urmă
Guvernul aprobă calendarul alegerilor. Când începe oficial campania electorală
1 Comment