Călin Dobra, un posibil viitor primar al Lugojului, a rămas fără permis de conducere. Potrivit Buletin de Timișoara, fostul șef al CJT a avut două incidente cu “rutiera” pe Calea Lugojului din Timișoara. Ultimul dintre ele l-a lăsat fără permis de conducere deoarece, conform IPJ Timiș, a fost prins de aparatul radar cu peste 70 de km/h.
Lugojeanul Călin Dobra, pentru a-și păstra permisul și a putea conduce în continuare, a contestat procesul verbal al polițiștilor rutieri în instanță în data de 16.08 2022, așa că poate în continuare să circule până la decizia judecătorilor.
Potrivit aceleiași surse, în luna iunie Dobra a luat parte într-o tamponare pe Calea Lugojului, care l-a lăsat cu mâna în ghips pe fostul lider politic. Călin Dobra a fost vehiculat de apropiații grupului PSD ca fiind viitorul candidat la alegerile locale din partea organizației politice.