Doi dintre cei mai buni folkişti din ţară, Cristian Buică şi Dan Vană, vor fi prezenţi la Clubul Space Bowling din Lugoj joi, pe 25 iulie, într-un concert de zile mari, începând cu ora 20:00. Dan Vană şi Cristian Buică vor da startul unei seri de folk de neuitat, în clubul care şi-a făcut un renume din organizarea celor mai impresionante seri de muzică din oraş. De la acest eveniment nu vor lipsi nici folkiştii lugojeni, printre care se va afla şi organizatorul evenimentului, Vasile Gondoci. Intrarea costă 15 lei.
Manifestările de la Space Bowling nu se vor opri aici, pe data de 22 august 2013, de la ora 20:00, Mircea Vintilă urmând să încânte audienţa cu piese precum Pământul deocamdată, Leagăn pentru toată copilăria şi multe altele. Dacă printre lugojeni se află iubitori ai muzicii folk, sunteţi aşteptaţi la aceste manifestări pentru a vă delecta cu o muzică memorabilă, într-un cadru de neuitat.