Un accident rutier deosebit de grav a avut loc duminică după-amiază pe DN 6, în afara localității Domașnea, județul Caraș-Severin, soldat cu trei persoane decedate și o persoană rănită. În urma impactului, circulația rutieră a fost blocată complet pe sectorul de drum afectat.
Conform datelor transmise de ISU Caraș-Severin, în accident au fost implicate un ansamblu de vehicule (autocamion) și un microbuz de marfă, impactul fiind unul extrem de violent. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș și al Punctului de Lucru Băile Herculane, cu autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Caransebeș.
În urma accidentului, din microbuz au fost extrase trei victime decedate, una dintre acestea fiind încarcerată. Șoferul autocamionului a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Autoritățile au precizat că traficul rutier pe DN 6, între localitățile Cornea și Domașnea, a fost blocat total până la finalizarea intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști. Șoferii au fost rugați să respecte indicațiile agenților rutieri prezenți în zonă.
Accidentul s-a produs pe același drum național unde, în urmă cu aproximativ zece zile, a avut loc un alt eveniment rutier deosebit de grav, în urma căruia șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un TIR, în apropiere de Lugoj. Ultimul dintre supraviețuitorii acelui accident a fost transferat în Grecia, la începutul lunii februarie, cu o aeronavă medicală de pe Aeroportul Internațional Timișoara.