Iulius Mall

Tunelul Margina–Holdea a ajuns la 52%. Lucrările avansează pe A1 Lugoj–Deva

Foto: Facebook

Lucrările la Tunelul Margina–Holdea, cea mai dificilă secțiune a Autostrăzii A1 Lugoj–Deva, au ajuns la un stadiu fizic de 52%, potrivit informațiilor transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Proiectul este esențial pentru zona Lugojului, deoarece va elimina ultimul „blocaj” major de pe traseul autostrăzii din vestul țării.

Secțiunea Margina–Holdea are o lungime de 9,13 kilometri și este realizată de Asocierea UMB – EuroAsfalt, formată din constructori români și bosniaci. Potrivit CNAIR, mobilizarea din șantier este una masivă, obiectivul asocierii fiind finalizarea lucrărilor în cursul acestui an.

Publicitate

La Tunelul 1, cele două galerii, cu lungimi de 415 metri și 367,5 metri, au fost deja străpunse. Au fost finalizate lucrările de torcretare și fundațiile la bolta întoarsă, iar în prezent se lucrează la montarea hidroizolației și a drenurilor laterale. Totodată, au început lucrările de cămășuire a galeriilor.

În ceea ce privește Tunelul 2, pe sensul de mers Nădlac–Sibiu au fost excavați 660 de metri din totalul de 1.985 de metri. Antreprenorul lucrează simultan din șase puncte – ambele capete ale tunelului și patru puncte intermediare – pentru a accelera ritmul execuției. Pe sensul Sibiu–Nădlac au fost excavați 796 de metri din totalul de 1.825 de metri.

Pe șantier sunt mobilizați 554 de muncitori și operatori, precum și 203 utilaje și echipamente specializate. Valoarea proiectului este de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Finalizarea secțiunii Margina–Holdea va avea un impact major și pentru Lugoj, deoarece va permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Boița până la Nădlac, pe o distanță de peste 360 de kilometri, facilitând transportul, dezvoltarea economică și reducerea traficului de tranzit de pe drumurile naționale din zonă.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate