Primarii de comune sau orașe promit, la fiecare început de mandat, transparență în cheltuirea banului public. Și chiar dacă există unelte prin care cetățenii pot verifica modul în care se cheltuiesc banii primăriilor, cum ar fi SEAP sau Legea 544, multă lume nu știe cum să le folosească în mod corect.
Nu de mult, cei de la Geeks 4 Democracy, o asociație non-profit formată din programatori, comunicatori, designeri, project manageri, consultanți, avocați sau pur și simplu oameni interesați să ajute, au lansat un portal în care omul de rând, contribuabilul, poate verifica ușor ce fac edilii cu banii din bugetele lor.
De exemplu, la Primăria Lugoj, în 2026 s-au cheltuit deja 14.442.320 de lei, dintre care cea mai mare sumă a mers la spital, urmată de asistența socială, primăria în sine (salarii și alte cheltuieli) și domeniul sportiv.
Veniturile primăriei pe anul în curs sunt de 23.652.295 de lei, cu top trei surse fiind subvenții de la bugetul de stat, cote și sume defalcate din impozitul pe venit și, respectiv, subvenții de la alte administrații.
Transparență adevărată în online
Un alt portal unde lugojenii pot vedea clar cum sunt cheltuiți banii de la bugetul local este Transparență.Eu, un site unde unele subcapitole pot fi disecate și mai mult, iar utilizatorul poate să vadă și mai în detaliu tot ce ține de finanțele orașului.
SICAP.ai este o altă sursă importantă pentru cei care vor să fie „la zi” cu bugetele comunelor sau orașelor în care stau. Față de SEAP, pe SICAP.ai utilizatorul vede inclusiv licitațiile în desfășurare, mult mai simplu decât pe site-ul oficial al instituției.