Primăria Municipiului Lugoj pregătește alocarea sumei de 130 de mii de lei, pentru achiziția de tablete, pentru pentru mai multe școli din oraș, dar și pentru cumpărarea unor termoscanere.
„La ședința extraordinară de săptămâna viitoare a Consiliului Local, voi propune o sumă în jur de 130.000 lei pentru cumpărarea unor dispozitive de comunicații inteligente la unele școli. De asemenea, vom aloca bani pentru cumpărarea a 3 termoscanere, care vor fi amplasate la intrările de la: Primărie, Piața Agroalimentară Timișul și SPCLEP Lugoj”, arată primarul Francisc Boldea.