
Un nou turneu de biliard are loc în acest weekend la Lugoj, în incinta Clubului Space Bowling din oraș, turneu special organizat doar pentru amatorii acestui sport al concentrării și preciziei. Astfel, toți cei care vor să își testeze calitățile de jucător la mesele verzi sunt invitați să se înscrie la competiție. Dacă ai impresia că ești bun cu tacul, vino și testează-ți calitățile la turneul de sâmbătă, care începe la ora 16:00, la clubul de pe strada Timișorii, numărul 121A, unde alți zeci de jucători amatori îți vor ține piept în drumul spre titlul de campion.
Jocul se va desfășura la Bila 8, în sistem piramidă dublă, din banii pentru înscriere urmând a se premia cei mai buni patru competitori, bineînțeles în funcție de clasare. Taxa de înscriere este de 30 de lei, iar pentru mai multe informații vă puteți adresa direct organizatorilor, la sediul Clubului Space Bowling, la telefoanele 0747.115.582 sau 0724.070.833 sau pe profilul de Facebook al clubului.
