Sa zicem ca ai reusit sa strangi in sfarsit banii pentru masina visurilor tale, pe care ti-ai dorit-o de ani buni. Ai cumparat-o, ai atins-o, ai dat prima ta tura cu ea. Lejer, frumos, elegant, cat de cat. Te-ai bucurat de primul drum pana acasa, de prima parcare in garaj, de primul drum pana la job si inapoi. Mai un pic si uitai ca tocmai ai dat toate economiile tale pe ea, cand, surpriza, mai ai mult pana departe.
Ma refer la taxa de mediu. Aceasta taxa, asa cum ii spune si numele, merge la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, un minister care nu apare niciodata la televizor, care nu are nicio campanie de care sa stiu si care nu protejeaza, dupa cum poate simti orice om care trage aer in piept, bea apa sau merge la padure, niciuna din cele trei lucruri pe care ar trebui sa le protejeze. 
Nu am nicio problema cu aplicarea corecta si pentru fiecare in mod egal a unei legi. Daca nu ar fi legile, bune sau rele, dure sau mai lasatoare, am trai cu totii intr-o jungla si ne-am manca efectiv unii pe ceilalti. Insa cand tu, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, imi ceri 450 de euro pentru o taxa, vreau sa imi explici ce vei face cu acei 450 de euro pe care eu ti-i dau asa, in cinci minute si fara drept de apel.
Unde merg aceste taxe, care adunate la un loc, au adus peste 500.000.000 de lei la bugetul de stat? Mediul e la fel de poluat si acum ca si inainte de introducerea taxei, apele sunt mai murdare ca niciodata, iar padurile dispar la fel de repede cum dispar banii mei dati pe taxa, fara sa stie nimeni unde, de ce, cand si cum. Daca as fi nesimtit, le-as dori celor de la Mediu numai de bine, insa nu o sa o fac, nu o sa le doresc sa isi ia lumanari de banii astia. Nici celor de la ANAF, ca deh, si ei isi iau partea lor, sa nu credeti ca o colecteaza pe ea, taxa asa, din bunatate.
Nu sunt genul ala de om.
