Sara Șerban este o tânără mamă din Lugoj, plină de energie și iubire pentru cei doi copii ai săi. Viața ei s-a schimbat însă brusc după ce medicii i-au descoperit o tumoră pe creier. Lugojeanul.ro a discutat cu Sara și am aflat că povestea ei începe în luna iunie, când a simțit pentru prima dată slăbiciune la nivelul mâinii drepte și o oboseală continuă, pe fondul stresului acumulat.
La 1 august, ea și mama sa au trecut printr-o gripă severă, care s-a manifestat prin dureri de cap și musculare. După cinci zile, starea Sarei s-a înrăutățit atât de mult încât a fost transportată cu ambulanța, pentru că nu mai putea să stea în picioare și simțea vertij complet, pierzând controlul asupra propriului corp. Inițial, la spitalul din Lugoj, i s-a făcut doar un control superficial și un eko abdominal, fiind externată cu tratament pentru amețeală.
În zilele următoare, starea ei a continuat să se agraveze: a pierdut complet echilibrul și nu își putea explica amețeala și vertijul. A urmat un tratament la ORL, în privat, dar după 5-7 zile starea s-a înrăutățit, ajungând să nu mai poată vorbi corect sau să articuleze cuvintele.
Atunci Sara s-a programat la un neurolog și a făcut un CT la Regina Maria, unde a aflat, din reacția asistentei, că există o problemă la nivelul capului. Pe 12 septembrie, i s-a confirmat diagnosticul: un chist de aproximativ 3,5 x 3 cm. În lipsa specializării necesare la Lugoj, a fost direcționată spre Timișoara, unde medicii i-au spus că prima posibilitate de intervenție chirurgicală ar fi abia în noiembrie.
Pe 22 septembrie, durerile au devenit insuportabile, iar ambulanța a intervenit din nou, transportând-o spre Timișoara. Aici, un CT cu substanță de contrast a arătat că, în doar 12 zile, chistul crescuse la 3,5 x 3,7 cm și exista o pată suspectă. RMN-ul a confirmat că zona afectată este cerebelul, aproape de centrul vorbirii, iar medicii au explicat că este posibil să fie vorba de o tumoră.
Sara a urmat o săptămână de tratament pregătitor înainte de operația propriu-zisă. Pe 29 septembrie, a fost operată timp de trei ore. După intervenție, a fost transferată la ATI, unde medicii au verificat că vorbirea și memoria ei sunt în regulă. În prezent, Sara se află în convalescență, sub calmante pentru dureri și cu un tub de drenaj pentru a nu se acumula presiune în zona capului.
Ea explică că are nevoie de sprijin financiar deoarece locuiește cu mama, are doi copii mici și este în concediu fără plată, având venit doar din indemnizația medicală. În plus, urmează numeroase controale, RMN-uri și biopsia tumorii, fiind posibil ca aceasta să reapară, iar perioada de recuperare acasă va fi îndelungată.
UPDATE: Sara a transmis: „Nu mă așteptam să întâlnesc atâta deschidere și susținere din partea oamenilor. Mă bucur că am luat legătura cu Lugojeanul.ro și că pot împărtăși povestea mea. Orice ajutor contează pentru mine și copiii mei.”
Cei care doresc să ajute pot face donații în contul bancar al Sarei:
Nume titular: Șerban Sara
Cont: RO54BRDE360SV34060213600 deshis la BRD.
Cod Swift: BRDEROBUXXX