La data de 9 septembrie, în jurul orei 01:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făget au oprit pentru control, în localitatea Românești, județul Timiș, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
foto: arhivă
