Connect with us

Administrație

Teatrul din Lugoj are deja hateri

Publicat

în

sala-teatru-municipal-lugoj-scaune-foto-galerie-2015-redesteptarea-6Ca blogger și jurnalist, haterii sunt câteodată mai importanți decât cei care te citesc pentru că le place cum și ce debitezi pe unde prestezi. De ce? Pentru că oamenii ăștia te plac de fapt, dar nu știu. Nimeni nu stă să te frece la cap că nu ai scris bine aia sau nu ai pus punctul la un „i” anume dacă nu te simpatizează măcar un picuț. Haterii știu că te enervează pe moment, dar își doresc din tot sufletul lor să nu te demoralizeze prea tare și să te oprești din scris, pentru că ei pe cine ar mai bate la cap?

RETIM

Am prins azi ușa deschisă și am intrat să fac niște poze în sala mare a teatrului, proaspăt renovată și dichisită așa cum trebuie. Sincer, cred că așa ar trebui să arate orice sală de teatru din țară, pentru că modul în care a fost aranjată te atrage pur și simplu la spectacole. Orice s-ar pune în scenă de acum încolo la teatru, sunt sigur că acesta o să fie plin mai ales pentru modul în care arată, pentru confortul scaunelor și pentru senzația de modern, bun gust și nou a acestuia.

Și totuși, chiar dacă sunt un ziarist imparțial și când e de bine, dau de bine, iar când e de rău, sunt primul care să public nenorocirea în cea mai pură formă a ei, prietenii știu de ce, astăzi, când am scris despre teatru, s-au găsit acești hateri care să comenteze și să spună ba că am făcut pace cu Boldea, ba că sunt mason (Really, mason? I fly Economy almost all the time, morons!), ba că nu am scris bine nu știu ce cuvânt, ba că sala nu arată bine deloc și e infectă.

Autoliv angajează

Am înțeles, nu s-au făcut alte lucruri prin oraș, merită cei care le-au promis toate cuvintele mai puțin plăcute, dar să îmi spui că teatrul arată nasol și că țin cu primarul sau cu nu știu cine pentru că am scris pe Facebook „Haters gonna hate, ăsta chiar arată bine”, prietene, nu pot decât să te bag în ***** la ***** să te trimit la căpșuni în Spania și să te blochez pe unde mă poți vedea pe internetul ăsta.

În rest, ne vedem la teatru, o seară frumoasă, haterilor!

P.S: Cine știe ce am vrut să zic în cuvintele cenzurate, primește o **** ********* în *****!

3 Comments

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Fără covoare asfaltice noi, pe străzile Lugojului, pentru mai mulți ani. „Nu putem să ne batem joc de banii lugojenilor”

Publicat

în

RETIM

Fără covor asfaltic nou pe străzile Lugojului pentru ani buni, de acum încolo. Administrația locală se pregătește pentru o nouă achiziție publică doar pentru plombarea gropilor din asfalt. Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar, Bogdan Blidariu, spune că s-a ales această soluție din cauza problemelor existente la rețelele subterane, care trebuie înlocuite în totalitate.

„Până când nu vom rezolva problemele fundamentale ale Lugojului și nu vom schimba rețelele din subteran, nu vom face decât să întreținem drumurile. Adică o să reparăm gropile, așa cum avem și acum procedura în curs și o să începem să reparăm gropile. Covor de asfalt nu turnăm. Lugojul are două mari probleme. Una, rețelele subterane care nu sunt schimbate sau făcute prost și avem avarii pe ele toată ziua. Ați văzut că se sparge tot timpul câte o țeavă, inclusiv pe rețelele așa-zise noi. Și a doua mare problemă este că s-a asfaltat pe piatră publică. Orice asfalt pus peste piatră publică se deteriorează. Deci aruncăm toată ziua bani, să asfaltăm peste piatra cubică. Fosta administrație, în 12 ani, a asfaltat de 25 de milioane de euro. Vedeți și dumneavoastră care e calitatea străzilor. Ar fi iresponsabil să turnăm toată ziua covor de asfalt, doar pentru că dă bine. Nu putem să ne batem joc de banii cetățenilor, sub nicio formă. Mai bine merg acasă decât să fac așa ceva. O să reparăm gropile până când rezolvăm celelalte probleme.”, a afirmat Buciu, la podcastul „Direct la subiect”.

Autoliv angajează

Acesta a mai declarat că administrația locală se află în discuții avansate cu Aquatim, care se pregătește să preia serviciul de furnizare a apei și canalizării din Lugoj și a identificat o sursă de finanțare pentru schimbarea rețelelor și refacerea stației de epurare.

Citiţi mai departe

Administrație

Romania 2024: Mai mult de un sfert din drumurile țării sunt pietruite sau de pământ, conform datelor oficiale ale INS

Publicat

în

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), situația rețelei de drumuri publice în România la 31 decembrie 2023 dezvăluie o lungime totală de 86.388 km. Această rețea este alcătuită din diverse categorii de drumuri, inclusiv drumuri naționale, județene și comunale.

RETIM

Din totalul rețelei de drumuri, 20,4% (17.677 km) sunt drumuri naționale, 40,6% (35.046 km) sunt drumuri județene și 39% (33.665 km) sunt drumuri comunale. Un aspect semnificativ este reprezentat de starea acestor drumuri, dintre care 26,7% (23.025 km) sunt drumuri pietruite și de pământ.

Detaliind rețeaua de drumuri naționale, 35% (6.189 km) sunt drumuri internaționale, 5,6% (997 km) sunt autostrăzi și 0,4% (70 km) sunt drumuri expres. Dintre acestea, 12,2% (2.161 km) sunt drumuri cu 4 benzi, 1,8% (311 km) sunt drumuri cu 3 benzi și 0,2% (37 km) sunt drumuri cu 6 benzi.

Autoliv angajează

Structura rețelei de drumuri evidențiază că 49,4% (42.692 km) sunt drumuri modernizate, în principal cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu și mijlociu. Totodată, 23,9% (20.671 km) sunt drumuri cu îmbrăcăminte ușoară rutieră, iar 26,7% (23.025 km) rămân drumuri pietruite și de pământ.

Raportul INS mai subliniază că, din totalul drumurilor modernizate, 27,5% au durata de serviciu depășită, la fel și 39,4% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminte ușoară rutieră.

Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 44,5‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3‰), regiunea Vest (60‰), regiunea Nord-Vest (47,8‰) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8‰). La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5961 km, reprezentând 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.

Citiţi mai departe

Administrație

Ce salarii au angajații Primăriei Lugoj. Care sunt veniturile primarului, viceprimarului și city-managerului

Publicat

în

Primăria Lugoj a publicat, în urmă cu câteva zile, conform legii, salariile angajaților. Cele mai mari venituri le are primarul muncipiului, așa cum era de așteptat, dar salarii considerabile primesc și viceprimarul, city-managerul, secretarul, arhitectul-șef și șefii de direcții și servicii.

RETIM

La polul opus, puțin peste salariu minim au paznicii, muncitorii și o parte din îngrijitori. Iată, mai jos întreaga listă a salariilor plătite pentru posturile din organigrama Primăriei Lugoj.

Cat

Autoliv angajează

Citiţi mai departe

Administrație

Austriecii de la Trodat s-au apucat de construirea noii fabrici din Lugoj

Publicat

în

Trodat, fabrica de ștampile care are închiriat un spațiu de producție în Lugoj, pe str. Caransebeșului, construiește o hală nouă la Lugoj. Austriecii au solicitat Primăriei un teren, unde să ridice noua fabrică.

RETIM

În ședința Consiliului local, din 29 septembrie 2022, consilierii au aprobat vânzarea mai multor loturi de teren pe strada Timișoarei. SC Trodat Production SRL a achiziționat unul dintre cele mai mari loturi, în suprafață totală de 19.708 mp. Pentru acest teren Primăria Lugoj a încasat suma de 1,9 milioane de lei.  Conform declarațiilor anterioare date de reprezentanții administrației locale, cei de la Trodat vor să extindă zona de producție și doresc să facă și o zonă de depozitare. Pentru început, circa 200 de muncitori urmează să lucreze în noua fabrică.

Astăzi, Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar Bogdan Blidariu a anunțat că austriecii au început lucrările pentru ridicarea fabricii.

Autoliv angajează

„În urmă cu trei ani am demarat procedurile de atribuire de loturi de teren pentru investitorii interesați. Compania Trodat este primul investitor care a început construcția unei noi facilități de producție. Municipiul Lugoj a finalizat studiile de fezabilitate pentru introducerea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, urmând să demarăm licitațiile pentru proiectare și execuție. În același timp, licitația pentru introducerea rețelelor de energie electrică a fost încheiată, contractul de execuție a lucrărilor fiind deja semnat”, arată Buciu

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite