Connect with us

Social

Omenie în pandemie. Gestul unui cetățean i-a impresionat pe agenții de la Poliția Locală Lugoj

Publicat

în

RETIM

Un bărbat din satul Gladna Română, aparținător de comuna Fârdea, a dat dovadă de omenie și bun simți și a făcut ce era corect și normal. Venind marți cu treabă la Lugoj, bărbatul a dat peste o borsetă pe una dintre străzile din oraș.

Fără să stea pe gânduri, Florin a dus imediat borseta pierdută la sediul Poliției Locale Lugoj. Acolo, agenții au dat imediat de urma celui care a pierdut borseta, dând înapoi obiectul păgubitului.

AUTOLIV

“El este Panaguță Florin-Remus din Gladna Română. Astăzi a făcut un gest deosebit și ne-a adus o borsetă pe care a găsit-o pe stradă și pe care am returnat-o proprietarului. Îi mulțumim frumos pentru acest gest!”, scriu cei de la Poliția Locală Lugoj într-o postare pe pagina lor de Facebook.

Gestul bărbatului i-a impresionat pe polițiștii locali, motiv pentru care aceștia au decis să îl și dea ca exemplu pozitiv pe rețelele de socializare, mai ales că într-un an ca 2020 te-ai aștepta ca astfel de cazuri să se termine într-un mod neplăcut pentru persoana păgubită.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

RETIM și ADID Timiș organizează cea de-a doua campanie trimestrială de preluare gratuită a deșeurilor periculoase din menajer

Publicat

în

După cum atenționează din start numele generic, deșeurile periculoase din menajer sunt extrem de nocive pentru natură și oameni! Acestea trebuie manipulate cu foarte mare atenție și depozitate în condiții speciale. Vă puteți debarasa legal și gratuit de ele  în cadrul unei noi campanii trimestriale organizată  de către RETIM și ADID Timiș. 

RETIM

În perioada 08 aprilie – 22 mai 2024 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda (și în Buzad), Boldur (Ohaba – Forgaci și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și în Jdioara și Cireșu), Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița (Sârbova, Hitiaș și Căpăt), Sacoșu Turcesc (și în Berini), Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (și în Cralovăț) și Victor Vlad Delamarina. 

CINE poate preda deşeuri periculoase din menajer

AUTOLIV

Cetățenii din localitățile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile periculoase din menajer în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE din menajer sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase;
  • ambalaje metalice care conţin o matriță poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte);
  • materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase, vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase;
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline;
  • baterii şi acumulatori nesortate, altele decât cele menționate mai sus;
  • solvenţi, acizi, alcali;
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile;
  • detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase;
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase;
  • spray-uri de vopsea, spumă;
  • pesticide;
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase. 

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, voluminoase;
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase din menajer

RETIM amintește populației că deșeurile periculoase din menajer fac parte din categoria deșeurilor cu regim special de colectare, iar gestionarea incorectă al acestora (abandonarea și/sau depozitarea amestecată cu alte categorii de deșeuri) pot cauza daune semnificative mediului și sănătății umane. 

Obligație legală pentru colectarea separată a deșeurilor periculoase din menajer:

Conform Art. 28, alin.1 – OUG 92/2021 actualizată „Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, […], au obligația să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase cu alte categorii de deșeuri periculoase sau cu alte deșeuri, substanțe ori materiale.”

Conform Art. 30, alin. 4 – OUG 92/2021 actualizată „Persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile periculoase provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) şi i).”

Detalii despre efectuarea acestor campanii găsiți pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

Citiţi mai departe

Social

Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela, a județului Timiș – începe cea de-a doua campanie trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș din anul 2024

Publicat

în

RETIM împreună cu ADID Timiș organizează o nouă campanie trimestrială prin care sunt colectate deșeurile voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM

RETIM

Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 01 aprilie – 30 mai 2024 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Bogda (și în Buzad), Boldur (Ohaba – Forgaci și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și în Jdioara și Cireșu), Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița (Sârbova, Hitiaș și Căpăt), Sacoșu Turcesc (și în Berini), Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (și în Cralovăț), Victor Vlad Delamarina și Belinț. 

CINE poate preda deşeuri voluminoase

AUTOLIV

Cetățenii din localităţile menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

 CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE VOLUMINOASE sunt:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, birouri, scaune, banchete, saltele;
  • rafturi, etajere, etajere metalice,
  • covoare, carpete, preșuri, canapele, paturi, dulapuri, dulapuri de baie, suporturi prosoape;
  • oale, ceasuri, perdele, draperii, lustre, tablouri;
  • obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere din fontă, calorifere din aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri.

CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase din menajer;
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.).

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase

 

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro  si www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

Citiţi mai departe

Social

Din ce an vor fi interzise sobele pe lemne, în România, la cererea Uniunii Europene

Publicat

în

La cererea Uniunii Europene, România s-a angajat să stingă focul în sobe și să reformeze sistemul de încălzire, arată Antena 3 CNN. Tehnologiile ineficiente din punct de vedere energetic folosite în prezent pentru încălzire / răcire vor fi înlocuite treptat. Sobele pe lemne vor fi înlocuite cu pompe de căldură, tehnologie clasificată ca fiind regenerabilă. Această tehnologie ar trebui să înlocuiască treptat sobele ineficiente din Uniunea Europeană până în 2050.

RETIM

În România ponderea surselor regenerabile ar trebui să treacă de 32% până în 2030 și să fie de aproape 35% până în 2050. ​Pompele de căldură sunt esențiale pentru tranziția către o energie curată și pentru atingerea obiectivelor europene de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, consideră Comisia Europeană.

Pentru creșterea producției de pompe de căldură și instalarea acestora, sunt necesari încă 750.000 de instalatori. De asemenea, cel puțin 50 % dintre instalatorii existenți vor trebui recalificați pentru a lucra cu pompe de căldură.

AUTOLIV

În clădiri, pompele de căldură sunt utilizate pentru încălzire, apă caldă și, în unele cazuri, și pentru răcire. Pompele de căldură nu generează căldură prin arderea de combustibili fosili, ci folosesc căldura disponibilă în mod natural în mediul înconjurător.

La nivelul UE se discută și despre eliminarea centralelor care folosesc combustibili fosili, lucru care ar afecta direct consumatorii români. Pentru introducerea pompelor de căldură în Europa vor fi alocate fonduri europene.

Citiţi mai departe

Social

Schimbare bruscă a vremii. Vestul țării va fi afectat de vânt și ploi pentru mai multe zile

Publicat

în

Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări privind condițiile meteorologice dificile în aproape toată țara, până vineri, 29 martie, incluzând două avertizări cod galben. În zonele montane, se vor înregistra rafale de vânt ce vor depăși 90 de kilometri pe oră.

RETIM

În perioada menționată, se prevăd intensificări temporare ale vântului, în vestul, centrul şi nordul ţării, cu viteze de aproximativ 45…55 km/h în general, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 60…70 km/h.

ANM a emis o informare pentru perioada 27 martie, ora 10 – 29 martie, cu privire la cantități de apă de 10…15 l/mp în vestul, centrul și nordul țării, facilitând topirea stratului de zăpadă din zonele montane.

AUTOLIV

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă între 27 martie, ora 10 – 27 martie, ora 22, pentru zonele Banatului, sudul Crișanei, Moldova și Carpații Meridionali, cu viteze ale vântului de 55…65 km/h și rafale ce pot depăși 90 km/h la altitudini mari.

Ulterior, avertizarea cod galben se va restrânge între 27 martie, ora 22 – 28 martie, ora 10, pentru aceleași regiuni menționate, cu viteze ale vântului și rafale similare.

În București, temperatura va oscila între 14…16 grade Celsius pentru maximă și 4…6 grade Celsius pentru minimă, miercuri. Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări temporare ziua.

Joi se va înregistra o ușoară încălzire, cu cer parțial înnorat și posibile averse slabe în timpul zilei. Vântul va continua să sufle moderat, cu viteze între 40…50 km/h.

Vineri, vremea se va menține caldă, cu cer variabil și vânt moderat în general. Temperatura maximă va ajunge la 23-24 de grade Celsius.

Citiţi mai departe

Cele mai citite