Iulius Mall

Spectacolul folcloric la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Locurile se pot rezerva online

Casa de Cultură ,,Traian Grozăvescu’’ Lugoj organizează, în data de 25 aprilie 2024, de la ora 19:00, spectacolul folcloric ,,Ritmuri străvechi din izvoare vii: bucuria jocului și a cântului la români”.

Evenimentul se va desfășura  în sala Teatrului Municipal ’’Traian Grozăvescu’’, iar elementul surpriză este dat de faptul că  în  cadrul acestui spectacol vor avea loc două premiere: una a Ansamblului Folcloric ,,Lugojana” și cealaltă a Orchestrei  Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu”, aflată la debutul său în fața publicului spectator.

Publicitate

Vor evolua instrumentiștii:  Marian Jarja, Silviu Drăgan, Ovidiu Drăgan, Septimiu Gîlea, Ioan Odoba, Cristi Bălteanu, Leonard Groza, Bogdan Munteanu, Leonard Borojan, Alberto Pauca, Raul Petrescu, Mateo Adriano, Andreias Homoșdean, Adrian Balla, Cristian Vețan, Marcel Sâpcu, Andrei Mezei, Tavin Logoș, Manuela Sâpcu și George Buboiu, conducerea muzicală fiind asigurată de Ionel Groza.

În deschiderea spectacolului va evolua Formația Instrumentală de Tineret, alcătuită din tineri talentați, formați sub îndrumarea instrumentiștilor Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj. Scopul acestui eveniment artistic  este de a valorifica patrimonial cultural imaterial și  de a promova folclorul autentic românesc.

Ritmurile folclorice străvechi, dezvăluie într-o manieră sinceră și directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, fiind strâns legate de viaţa şi istoria acestui popor. Dealtfel, folclorul exprimă caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul neamului nostru.

Astăzi, dansul, alături de muzica și portul popular, reprezintă elementele culturii tradiționale, indicând atașamentul pe care românii  îl au față de propria lor istorie culturală.

Accesul la spectacol este gratuit, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Menționăm că, pentru prima dată, spectatorii își pot rezerva locurile online, pe https://www.entertix.ro/bilete/22139/ritmuri-stravechi-din-izvoare-vii-bucuria-jocului-si-a-cantului-la-romani-25-aprilie-2024-teatrul-municipal-traian-grozavescu-lugoj.html
De asemenea, invitațiile se pot ridica și de  la sediul Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj, Spl. C. Brediceanu, nr. 5.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate