În Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în municipiul Lugoj, unde a participat la mai multe momente liturgice și pastorale alături de preoți și credincioși din oraș.
Potrivit informațiilor publicate de Mitropolia Banatului, ierarhul a fost întâmpinat la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” de un sobor de preoți, din care au făcut parte, între alții, vicarul eparhial Timotei Anișorac, protopopul Lugojului Ionuț-Viorel Furdean, precum și preoții Mihail Copil, Alin Vărzaru și Ion Last, alături de numeroși credincioși.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, subliniind că urmarea lui Hristos presupune trei condiții esențiale: lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea Mântuitorului în răbdare și credință.
Ierarhul a explicat că nu orice suferință poate fi considerată „crucea lui Hristos”. Uneori, dificultățile prin care trece omul sunt consecința unor alegeri greșite sau a repetării unor patimi. În astfel de situații, a arătat Mitropolitul, suferința nu are în sine o valoare moralizatoare sau mântuitoare, chiar dacă cei aflați în astfel de încercări merită compasiunea și rugăciunea comunității.
În cadrul slujbei, părintele paroh Alin Vărzaru a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, ca semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și misionară. Distincția a fost primită cu emoție de credincioșii parohiei, care l-au sprijinit pe preot în demersurile pentru ridicarea și înfrumusețarea noii biserici din cartierul lugojean Cotu Mic.
Lucrările la acest locaș de cult au început în anul 2004, sub coordonarea părintelui Vărzaru. În prezent, biserica se află în etapa de pictură, iar la începutul proiectului slujbele erau oficiate în capela Spitalului Municipal din Lugoj.
După slujirea de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, Mitropolitul Banatului s-a deplasat la biserica cu hramul „Învierea Domnului” din Lugoj. Aici a fost săvârșită hirotesia întru duhovnic a părintelui Daniel Andriescu, care a fost hirotonit preot la începutul acestui an, după două decenii de slujire în treapta diaconiei.
În cuvântul adresat credincioșilor, ierarhul a subliniat responsabilitatea slujirii duhovnicești, arătând că duhovnicul devine împreună-lucrător cu Dumnezeu în călăuzirea sufletelor spre mântuire și trebuie să își împlinească misiunea cu rugăciune, discernământ și dragoste părintească.
Mai multe imagini de la eveniment pot fi consultate pe siteul Mitropoliei Banatului (click AICI).