Iulius Mall

Simulare de Evaluare Națională pentru elevii din clasele a VII-a și a VIII-a. Câți elevi din Timiș o susțin

Inspectoratul Școlar Timiș a anunţat că simularea în judeţ va fi susținută de 11.504 elevi, dintre care 5.855 sunt în clasa a VIII-a, iar 5.649 în clasa a VII-a.

Luni va avea loc simularea la proba scrisă la Limba și Literatura Română, marţi cea de  Matematică, iar miercuri la Limba și Literatura Maternă. Rezultatele vor fi făcute publice în data de 22 martie.

Publicitate

Proba la Limba Română a început în această dimineață, la ora 09.00, iar elevii au la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele primite.

„Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea”, explică MEN, într-un comunicat de presă.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.  La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate