Comunitatea Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Lugoj a trăit un moment de sărbătoare în Duminica Ortodoxiei, odată cu instalarea noului preot paroh, părintele Daniel Escariu.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial mitropolia-banatului.ro, evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie săvârșită în biserica parohială, în prezența numeroșilor credincioși și a autorităților locale. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan Selejan, părintele protopop Ionuț Furdean l-a prezentat comunității pe noul preot, oferindu-i, potrivit tradiției, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.
Momentul a fost marcat și de retragerea părintelui Dorel Cimponeriu, care a păstorit parohia din 2007 și se retrage la limita de vârstă. În cuvântul său, acesta a evocat etapele importante din viața comunității și a mulțumit credincioșilor pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.
Parohia „Sfinții Arhangheli” a luat ființă într-un context dificil, fără a dispune inițial de un lăcaș de cult. Primele slujbe au fost oficiate într-o capelă provizorie. În 2008, printr-un demers către Primăria Lugoj, părintele Dorel Cimponeriu a obținut administrarea fostei centrale termice a cartierului, clădire oferită pe o perioadă de 25 de ani, pentru a fi transformată în biserică. În același an a fost obținută autorizația de schimbare a destinației, iar lucrările de amenajare au început.
Un moment definitoriu a avut loc în 2010, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când Preasfințitul Părinte Episcop Paisie Lugojanul a așezat Sfântul Antimis în noul lăcaș, marcând începutul slujirii în biserica aflată în proces de transformare.
De-a lungul anilor au fost realizate lucrări ample: construirea unui nou acoperiș, ridicarea celor două turle, montarea clopotului, împrejmuirea și amenajarea curții, dotarea cu mobilier și iconostas nou. Între 2020 și 2023, biserica a fost împodobită cu pictură realizată de o familie de pictori din Timișoara, aceasta fiind a 27-a biserică pictată de aceștia.
În Duminica a VII-a după Paști a anului 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost prezent în cartierul I.C. Drăgan (fost ITL), unde a săvârșit slujba de sfințire a bisericii.
Noul preot paroh, părintele Daniel Escariu, și-a început activitatea clericală în 2004, la Parohia Bara (Protopopiatul Lugoj), iar din 2006 a fost numit preot paroh la Parohia Cutina (Protopopiatul Făget). Este căsătorit cu preoteasa Ramona, cadru didactic, și are doi copii, Teodora și Ioan Sebastian.
În mesajul său, părintele Daniel Escariu a mulțumit lui Dumnezeu pentru chemare, Mitropolitului Banatului pentru încrederea acordată, familiei pentru sprijin și credincioșilor din fosta parohie Cutina, prezenți în număr mare la eveniment. De asemenea, a adresat mulțumiri primarului municipiului Lugoj, Călin Dobra, și membrilor Consiliului Local, precum și noii comunități parohiale.
La final, părintele protopop Ionuț Furdean a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, subliniind că instalarea noului preot paroh reprezintă un moment de aleasă bucurie pentru comunitatea din cartierul I.C. Drăgan.
