Fermierii care doresc să își modernizeze echipamentele agricole pot accesa acum un sprijin financiar important prin programul „Rabla pentru tractoare”. Programul este disponibil până pe 31 martie 2025 și le oferă fermierilor posibilitatea de a achiziționa tractoare noi, eficiente și mai performante.
Fermierii sub 40 de ani pot primi un voucher de până la 44.000 de euro, iar cei cu vârsta de peste 40 de ani pot obține 35.750 de euro. Acest sprijin financiar acoperă până la 80% din costul unui tractor nou, cu un preț maxim de 55.000 de euro, conform observatornews.ro.
Una dintre noutățile importante ale acestui program este faptul că fermierii se pot înscrie direct pe platforma Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), eliminând astfel intermediarii.
„Am decis ca în Programul rabla pentru tractoare, fiecare fermier să se înscrie, să aibă propria lui șansă: sper ca în luna martie a acestui an, fermierii să poată să beneficieze de această finanțare”, a anunțat ministrul Mircea Fechet.
În plus, pentru a preveni vânzarea rapidă a echipamentelor, perioada de monitorizare a fost extinsă la cinci ani.
„Asta înseamnă că timp de cinci ani respectivul fermier se obligă să nu înstrăineze tractorul respectiv și se obligă să-l folosească așa cum s-a decis prin acel ghid. E o măsură care ne ajută să finanțăm adevărații fermieri, nu doar pe cei care doreau să profite de această oportunitate”, a mai precizat ministrul.
Pentru a beneficia de finanțare, fermierii trebuie să predea un vehicul vechi (tractor sau autoturism), iar programul este accesibil chiar și fermierilor noi, fără condiții legate de vechimea relației cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).