Un bărbat în vârstă de 75 de ani din comuna Tomești, județul Timiș, a fost imobilizat și încătușat de șefa Postului de Poliție din localitate, luni, 25 august, în jurul orei 12:40, după ce și-a urmărit soția pe stradă cu un cuțit în mână. Femeia, în vârstă de 78 de ani, fugea către secția de poliție aflată în apropiere pentru a-și reclama soțul.
„La data de 25 august, în jurul orei 12:40, șefa de post din localitatea Tomești a intervenit, a imobilizat și încătușat un bărbat în vârstă de 75 de ani, care alerga după soția sa cu un cuțit în mână, după ce o agresase cu acesta în zona brațului stâng. Incidentul s-a petrecut în comuna Tomești”, a transmis luni Poliția Timiș, conform libertatea.ro.
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Bărbatul a fost reținut de polițiști. A fost deschis un dosar penal pentru violență în familie, iar cercetările continuă.