Iulius Mall

S-a încheiat procesul care decide dacă Buciu revine pe funcția de primar

Foto Arhiva
Foto Arhiva

Procesul deschis de Claudiu Buciu pentru suspendarea ordinului dat de prefectul Mihai Ritivoiu, prin care i-a încetat mandatul primarului din Lugoj, s-a încheiat. Judecătorii Tribunalului Timiș urmează să anunțe sentința în următoarele ore sau în zilele următoare.

Dacă sunt de acord cu suspendarea cerută de Claudiu Buciu, decizia ar readuce toată administrația locală din Lugoj la momentul de dinaintea demiterii primarului. În această situație, Claudiu Buciu revine pe funcția de primar, iar actualul primar interimar, Bogdan Blidariu revine ca viceprimar. Adrian Serendan își pierde funcția de viceprimar și rămâne doar consilier local.

Publicitate

Suspendarea ordinului l-ar aduce doar provizoriu pe Claudiu Buciu în funcția de primar, până la decizia în celălalt proces, în care Buciu cere anularea totală a respectivului ordin. Doar că, până la o sentință finală în procesul de anulare, ar putea să treacă ani de zile și Claudiu Buciu și-ar putea chiar încheia acest mandat. Dacă totuși, procesul de anulare se va încheia în timpul mandatului și Claudiu Buciu va pierde acest proces, atunci, din nou, Lugojul va fi condus de un primar interimar, adică de viceprimarul Bogdan Blidariu. În această situație, Guvernul are la dispoziție 90 de zile să organizeze alegeri locale.

Vă reamintim, la începutul lunii iulie, prefectul Mihai Ritivoiu l-a demis pe primarul Claudiu Buciu, pentru că acesta și-a schimbat domiciliul în timpul mandatului.

„Instituția prefectului a fost sesizat în baza unor dovezi din care reiese că dl. primar și-a schimbat domiciliul din România în Germania timp de o lună și jumătate în cursul anului 2022. Legea e foarte clară și spune că mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului. Nu-mi rămâne decât să închei înainte de termen mandatul domnului primar”, declara la acea vreme prefectul județului Timiș.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate