Cu o ușoară întârziere de câteva zile, administrația locală a anunțat finalizate lucrările de toaletare a copacilor din parcurile și din curțile instituțiilor din oraș. Firma contractată de către primărie a reușit fasonarea a 112 arbori din întreg municipiul, cum sunt Parcul Prefecturii, Parcul „George Enescu” și parcul Gării, dar și din curțile Centrului de Reeducare și Reabilitare Neuropsihiatrică și a Spitalului Municipal Lugoj. Din cei 112 arbori, o parte au fost doborâți, pentru că prezentau pericol pentru trecători, iar restul au fost doar toaletați, pentru a putea face față cu brio sezonului rece.
De asemenea, și de pe străzile din oraș au fost tăiați sau fasonați arbori, lemnul rezultat în urma lucrării urmând să fie oferit celor care beneficiază de ajutor la încălzirea cu lemne de foc. Firma contractată pentru lucrare, care a trimis o echipă de alpiniști la Lugoj tocmai din municipiul Ploiești, a fost plătită cu 70000 de lei pentru întreaga operațiune, care a durat o lună și jumătate.
