Într-o țară care pare că trăiește din promisiuni și supraviețuiește prin improvizație și interimate, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a aruncat pe piață un îndemn care va rămâne, cu siguranță, în folclorul economic românesc: „România trebuie să intre la dietă.”
Declarația a fost făcută într-un moment în care cifrele indică mai mult decât un simplu derapaj fiscal – arată o stare de criză latentă, mascată de ani întregi prin cârpeli bugetare, optimism fals și țopăiala fiscala. 
Să o spunem direct: deficitul bugetar de 9,3% în 2024 (cel mai mare din UE) nu este o surpriză, ci rezultatul unui sistem care a funcționat mai degrabă pe principiul „lasă că merge și-așa” decât pe cel al prudenței. În 2025, în ciuda promisiunilor, deficitul abia scade la 8,6%. Adică tot rău, dar mai cu stil. În acest context, Mugur Isărescu propune o cură de slăbire a crizei care ne paște. Dar întrebarea este: cine trece pe dietă și cine rămâne la masă?
Pentru că, în realitate, „dieta” despre care vorbește domnul guvernator nu se aplică aparatului de stat supradimensionat, nici privilegiilor unor categorii speciale. Nu. Ea se aplică românului obișnuit, celui care deja își face cumpărăturile la promoții și care plătește, lună de lună, nota de plată a incompetenței politice cronice.
România nu are nevoie de o dietă haotică, ci de o intervenție chirurgicală asupra sistemului de cheltuieli publice, de o reformă fiscală reală și de o strategie coerentă pentru atragerea fondurilor europene – nu doar de lozinci aruncate în presă pentru a acoperi un adevăr incomod: clasa politică nu are voința de a face reforme profunde.
Inflația, în continuare ridicată, erodează puterea de cumpărare, în timp ce creșterea economică abia respiră. România pare o mașină care merge cu frâna trasă, dar în care șoferii se ceartă dacă să mai bage benzină din banii de pensii sau să vândă roata de rezerva ca să „optimizeze” costurile.
Mai mult, noul președinte, Nicușor Dan, are o sarcină sisifică: să reducă deficitul fără să crească taxele. O misiune lăudabilă, dar aproape imposibilă fără o eficientizare radicală a aparatului bugetar. Reformele promise par corecte în principiu – absorbția fondurilor europene, combaterea risipei – dar, fără instrumente clare, ele riscă să devină simple fraze de campanie.
Să fim sinceri: poporul român a tot „strâns cureaua”. De 30 de ani. Doar că, între timp, cureaua a devenit ștreang.
Îndemnul la dietă pe care îl face Mugur Isărescu, pe înțelesul tuturor, sună așa:
Strângeți, fraților, cureaua,
Că ne paște iar beleaua.
Precizez numai atât:
Nu la burtă, ci la gât!
Dan TIMARU
