Iulius Mall

Revoluționarii lugojeni vor să dea Primăria în judecată, după ce le-au fost tăiate anumite beneficii

Asociația „16-21 Decembrie” din Lugoj cere Primăriei și Consiliului local să revină asupra deciziei de anulare a scutirilor de taxe și impozite pentru revoluționari, în caz contrar amenință că merge în instanță. Reprezentanții asociației au transmis Primăriei Lugoj o plângere preaabilă.

„Există o lege prin care se acordă aceste drepturi. Este vorba despre Legea nr. 341, din 12 iulie 2004, a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977. Ori o hotărâre locală nu poate să anuleze drepturile acordate printr-o lege. Am trimis o plângere prealabilă, dacă nu găsim înțelegere la domnul primar, vom merge la domnul prefect și dacă nu se rezolvă vom da Primăria și Consiliul Local în judecată, pentru că ne încalcă niște drepturi. Dar eu cred că Prefectura va anula această hotărâre”, a spus Nicolae Trifon Toma, președintele asociației de revoluționari.

Publicitate

Consiliul local din Lugoj a aprobat, în decembrie, propunerea primarului Claudiu Buciu, de a elimina scutirilor acordate revoluționarilor. Buciu spune că nu există o obligație legală de a acorda aceste scutiri.

„În baza dispozițiilor Codului fiscal, avem posibilitatea de a acorda aceste scutiri și vă citez <<Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului>>. Deci este foarte clară formularea din Codul fiscal. Eu am tot respectul pentru adevărații revoluționari, dar nu cred că în decembrie a ieșit cineva în stradă ca să beneficieze de aceste drepturi. Primesc o indemnizație de vreo 3.000 de lei, iar aici, la Lugoj, au primit terenuri, unii dintre ei au primit și spații comerciale, dar scutiri de taxe nu mai putem acorda, pentru că orașul are nevoie de bani”, a declarat primarul Claudiu Buciu, într-o conferință de presă.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate