Rebeca Tomescu este unul dintre acei oameni care demonstrează că drumul spre succes nu este nici liniar, nici comod, dar poate fi profund autentic. Instructor de dans de peste 14 ani, Rebeca predă la propriul său studio, Infinity Arts, unde a crescut generații întregi de copii și tineri. „Am crescut și ne-am dezvoltat împreună”, spune ea, referindu-se la elevii care îi sunt alături de 7–8 ani.
Deși a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universitatea Politehnica din Timișoara, Rebeca a știut că nu își dorește „o viață petrecută într-o corporație”. Pasiunea pentru streetdance, descoperită la doar 16 ani, a fost mai puternică decât orice siguranță profesională. „Viața nu te așteaptă, iar ziua de mâine nu este garantată”, mărturisește ea.
Fire artistică încă din copilărie, Rebeca a explorat mai multe forme de artă – balet, dans de societate, pictură, actorie și chitară. „Arta a fost mereu parte din mine”, spune instructoarea, care cântă și astăzi la chitară și a urcat recent pe scenă alături de o trupă.
Pe lângă activitatea din sala de dans, Rebeca s-a dezvoltat puternic și în mediul online, unde a adunat peste 50.000 de abonați pe YouTube. „Mediul online mi-a oferit libertatea de a crea și de a ajunge la oameni care poate nu aș fi ajuns niciodată într-o sală de dans”, explică ea. Colaborările cu artiști și branduri au culminat, anul trecut, cu un moment important: dansul pe Main Stage la festivalul Flight, alături de DJ-ul internațional Tom Enzy.
Implicarea sa nu se oprește la coregrafie. „Mă ocup de tot: regie, coregrafii, mixaj muzical, afișe. Pentru mine, un spectacol înseamnă o poveste completă”, spune Rebeca. Unele dintre aceste proiecte au avut și scop caritabil, fondurile fiind direcționate către cauze umanitare. Cel mai recent spectacol, „Partea noastră întunecată”, este disponibil pe canalul său de YouTube.
Anii 2024 și 2025 au fost definitorii pentru cariera sa. „În orașele mici, oportunitățile sunt limitate”, explică Rebeca, motiv pentru care a decis să se mute temporar la București. Acolo a predat la două școli de dans, una dintre ele considerată printre cele mai prestigioase din țară. „Am avut ocazia să întâlnesc artiști pe care îi vedeam doar la televizor, precum Ștefania și Connect-R”, povestește ea.
Tot la București, Rebeca a participat la castinguri de modelling și actorie, fiind selectată pentru filmul „Real, True 100 Percent Love”. „Platoul de filmare a devenit rapid unul dintre locurile mele preferate”, spune artista, care a descoperit astfel o nouă direcție de exprimare.
În 2024 a absolvit și un curs de jurizare, experiență care i-a schimbat perspectiva profesională. „Am învățat să evaluez corect un dansator, dar și să îmi construiesc coregrafiile mult mai coerent”, afirmă ea, adăugând că activitatea de jurat se numără printre preferatele sale.
În 2025, Rebeca a ales să se întoarcă definitiv la Lugoj. „Dacă nu m-aș fi întors, aș fi riscat să pierd tot ce am construit în 14 ani”, spune ea sincer. Deși a renunțat la unele colaborări din Capitală, continuă să facă naveta ori de câte ori apar proiecte importante.
Anul revenirii a adus și performanțe remarcabile. La prima participare la Campionatul Național IDO, Rebeca și trupa Infinity au obținut cinci locuri I, iar ea a devenit campioană națională la categoria Solo Adulți. „Am purtat eu eșecurile, ca ei să poarte astăzi medaliile”, spune cu emoție despre elevii săi.
La Campionatul Mondial IDO, Rebeca a urcat pe podium, clasându-se pe locul III și devenind prima româncă medaliată la categoria Solo Adulți – Streetdance Show. „Cea mai mare satisfacție este să îi văd fericiți pe elevii mei”, afirmă ea, mândră de rezultatele obținute și de locurile ocupate de trupă și de elevul său, Dragoș Bota.
După 16 sezoane de dans, Rebeca a decis să își împlinească un vis mai vechi: participarea la Românii au Talent. „A fost un vis pe care l-am avut încă de la prima ediție a emisiunii”, spune ea. Tema momentului său este una profund personală: „Să nu îți pierzi timpul într-un loc nepotrivit și să îți urmezi pasiunea, pentru că viața nu te așteaptă”.
Rebeca Tomescu poate fi urmărită la Românii au Talent vineri, 13 februarie 2026, de la ora 20:30, pe PRO TV, dar și online, acolo unde continuă să inspire prin muncă, curaj și autenticitate.
„Mă găsiți pe YouTube: youtube.com/Ladytrondance Instagram și TikTok: rebeca.tms” a mai precizat Rebeca.