Iulius Mall

RAPORT Spitalul din Lugoj, complet nepregătit în cazul unui incendiu, arată un control al ISU Timiș

Spitalul din Lugoj este complet nepregătit în cazul în care ar izbucni un incendiu în incinta unității spitalicești, mai ales la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acolo unde ajung bolnavii cu forme grave ale bolii Covid-19. Asta reiese dintr-un raport întocmit pe 19 noiembrie, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș.

Publicitate

Potrivit procesului verbal de control, întocmit la câteva zile după tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, acolo unde 10 pacienți au murit arși de vii în secția ATI, normele referitoare la siguranța la incendiu din spitalul lugojean nu sunt respectate.

În total, au fost constatate 9 nereguli importante:

nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu pentru clădirea în care este înglobată asistența terapie intensivă aferentă unității sanitare;

-saloanele de terapie intensivă nu sunt dotate cu sisteme de alarmare și semnalizare în caz de incendiu;

-pe timpul controlului nu au fost prezentate documente care să ateste că instalațiile electrice au fost verificate cu personal atestat;

-nu a fost întocmit planul de intervenție;

-nu au fost executate exerciții de evacuare cu personalul propriu;

-în cadrul secțiilor de terapie intensivă nu este asigurat personal suficient pentru evacuarea persoanelor ce nu se pot deplasa (pe timpul nopții);

-hidranții interiori aferenți obiectivului nu asigură realizarea intervenției în faza inițială a incendiului cu debite și presiuni potrivit reglementărilor tehnice specifice;

tablourile electrice din secțiile de terapie intensivă nu sunt prevăzute cu dispozitive de protecție cu curent diferențial rezidual, pentru diminuarea riscului de incendiu;

-în cadrul spitalului nu este constituit Serviciul Privat pentru Situații de Urgență (300 de paturi).

Pentru neregulile constatate, fostul manager Erwin Floroni, dar și responsabilul pe probleme PSI Claudiu Fota au primit avertisment. În urma controlului a fost susținut și un curs de utilizare a stingătorului, la secția ATI, în prezența a 5 participanți.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate