Iulius Mall

Radu Paraschivescu vine la Lugoj să lanseze două cărți

Radu Paraschivescu va fi prezent vineri, 27 septembrie, de la ora 19, la Colțul de Cultură de la English Pub pentru a-și lansa două volume “În lume nu-s mai multe Românii” și “Fluturele negru”. Evenimentul de la Lugoj face parte din turneul de lansări și sesiuni de autografe, în cadrul căruia scriitorul a ajuns până acum la Cluj și la Tg. Mureș.

În topul vânzărilor în prima jumătate a anului, în Librăriile Humanitas, Radu Paraschivescu se regăsește cu două titluri: pe locul doi – „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, și „Orice om îi este teamă (un partid, doi ani și trei premieri)” – pe locul 9, volum aflat încă de anul trecut între cel mai bine vândute titluri.

Publicitate

„E o carte-radiografie a tipului de impostură politică pe care îl observăm de multă vreme, e o carte despre non-valori, despre oameni care conduc ministere şi guverne deşi n-ar putea conduce o roabă pe un drum asfaltat, în ideea că drumul ar fi totuşi asfaltat”, spunea Radu Paraschivescu, la lansarea la București a volumului „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”.

Cel de-al doilea volum care va fi lansat la Lugoj, „Fluturele negru”, urmăreşte destinul unuia dintre cei mai controversaţi şi admiraţi artisti ai lumii, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, „pictorul nopţii eterne“. Romanul a fost reeditat de Humanitas după ce a apărut într-o primă ediție în 2010.

„Pentru «Fluturele negru» nu pot să spun că am făcut o documentare propriu-zisă. Am avut însă un șoc, totul a plecat de la un șoc: nu sunt un intim al picturii, sunt un nepriceput în domeniul ăsta și țin la impostura mea. Dar, într-o vizită la Roma, am nimerit în fața tripticului Sfântului Matei al lui Caravaggio. A trecut ceva prin mine atunci. A fost ceva la marginea hipnozei.(…) De unde povestea cu fluturele? E foarte interesant, cred. Cartea asta este, dintr-un anumit unghi, și o carte despre moarte și despre presimțirea ei. «Fluturele negru» s-ar putea să însemne și asta. S-ar putea, nu știu sigur.”, spunea autorul, în urmă cu câteva zile, la lansarea celei de-a doua ediții.

Turneul de lansări și sesiuni de autografe al lui Radu Paraschivescu va continua după Lugoj, la Caransebeș (28 septembrie), Galați (16 octombrie) și la ”Bookfest” Brașov( 26 octombrie).

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate