Iulius Mall

Profesioniști și pacienți, împreună pentru viață: conferință despre transplantul de organe

Pentru a ne familiariza și a recepta rezonabil importanța actului medical în domeniul transplantului de organe redăm pe scurt textul general, așa cum îl definește Asociația Transplantaților din România (ASTRANROM):

„Transplantul de organe este una din cele mai interesante părti ale medicinei. El reprezintă de fapt înlocuirea unui organ care nu își mai poate îndeplini corect funcțiile (datorită unor procese patologice sau traumatisme) sau care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sănătos, care poate prelua rolul celui bolnav. în vederea realizării transplantului este necesară existenta a două persoane cheie: primitorul (receptorul) și donatorul. Donatorul poate fi o persoană în viată sau o persoană recent decedată. Trebuie precizat însă că nu toate organele organismului uman pot fi transplantate”.

Publicitate

În acest contex, Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Transplant din Banat, președinte Gheorghe Berinde, în parteneriat cu Clinica ATI a Spitalului Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara, organizează, în data de 25 noiembrie 2025, la pensiunea ,,Lido” din Timișoara, începând cu ora 13,00, Conferința Națională de Transplant din Vest.

Vor prezenta referate de specialitate prof dr. Dorel Săndesc, profesionist de notorietate în lumea medicală, dr. Georgiana Bobouțanu, coordonator transplant și Dan Ilincaru, asistent medical.

Prilej de o importanță majoră pentru beneficiarii de transplant, dar și pentru cei în așteptare, de conștientizare a programului pre și postransplant, cât și de monitorizare și evoluție în viața cotidiană a acestuia.

Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR este partener media al evenimentului.

N.R: În încheiere, este important de menționat că Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR nu este formată doar din jurnaliști din Timișoara, ci include și colegi valoroși din Lugoj, Oravița, dar și din alte zone ale Banatului, semnalând unitatea și implicarea comunității locale în proiecte jurnalistice și culturale de importanță regională. 

Sursa: uzpr.ro/autor Dumitru Buțoi, președinte UZPR Filiala „Mihai Eminescu” Timiș

Foto: uzpr.ro
Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate