Francisc Boldea susţine că urmăreşte îndeaproape lucrările de la ştrand şi a avut mai multe discuţii cu Ianos Mate, patronul firmei Matcon, care l-a asigurat că insolvenţa societăţii nu va afecta cu nimic finalizarea ştrandului pentru luna mai, aşa cum a anunţat ultima dată edilul Lugojului.
“Nu are nicio legătură cu faptul că firma a intrat în insolvenţă. Mi-a explicat că a rămas cu bani neîncasaţi, de la mai multe lucrări şi asta i-a adus insolvenţa, dar m-a asigurat că lucrările la ştrand vor fi finalizate. În plus e interesul lor, să termine, pentru că mai au de încasat bani de la noi, aproape 25 la sută din sumă”, a declarat primarul pentru Lugojeanul.
La sfârşitul lunii ianuarie, Matcon, constructorul ştrandului din Lugoj a intrat în procedură de insolvenţă (vezi articolul aici), administratorul judiciar anunţând toţi creditorii societăţii să se înscrie la masa credală pentru a-şi recupera datoriile. Asta după ce, lucrările la ştrandul din Lugoj au fost blocate din 2014, la un an după ce au început, pentru că Primăria Lugoj, constructorul Matcon și proiectantul Rheinbrucke, au avut mai multe neînţelegeri legate de plățile făcute în timpul proiectului. Valoarea lucrărilor de reabilitare depășește 2 milioane de euro.
Cred ca primarul nu spune ca o firma intrata in insolventa nu mai poate da o garantie pt. lucrarile executate si conform legii nu cred ca mai poate continua!