Primăria Lugoj mai are timp până la sfârşitul acestei săptămâni să dea un răspuns Curţii de Conturi în legătură cu prejudiciul de la Curtea de Conturi. Concret, în controlul efectuat în 2017, auditorii au constatat mai multe probleme, atât în activitatea primăriei cât şi a instituţiilor şi direcţiilor subordonate: Casa de Cultură a Municipiului, Clubul Sportiv Municipal Lugoj şi Direcţia de Asistenţă Socială şi au stabilit ca recuperarea prejudiciului şi rezolvarea tuturor problemelor semnalate să se facă până la 30 iunie, anul acesta. Chiar dacă au mai rămas doar câteva zile, Primăria nu a comunicat Curţii de Conturi cum a rezolvat această solicitare şi nici despre ce prejudicii e vorba în cazurile menţionate mai sus.
Preşedintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu a postat pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care susţine că cei Primăria Lugoj au întocmit un raport prin care susţin că nu există niciun prejudiciu în cazul Staţiei de Epurare, unde s-au cheltuit aproximativ 6.000.000 de euro şi obiectivul nu funcţionează.
“Direcţia Tehnică din primărie, în ciuda expertizei făcute chiar la solicitarea primăriei şi în ciuda faptului că staţia nu funcţionează de peste 6 ani (nu exista niciun proces verbal de punere în funcţiune) pregăteşte astăzi un raport prin care să certifice în fals că nu există niciun prejudiciu. Probabil, pentru ei, 6 milioane de euro sunt bani de buzunar. Aşteptăm să vedem cine va semna raportul Directiei Tehnice, pentru a şti cu privire la ce persoane vom sesiza autorităţile, raportat la acest nou fals”, spune Claudiu Buciu.
Preşedintele PNL Lugoj se arată mirat de faptul că, până în momentul de faţă, situaţia nu este anchetată de autorităţi.
„Cu toate că subiectul este dezbătut de ani de zile în presa locala, cu toate că Camera de Conturi Timiş a constatat realitatea cu privire la acest jaf, Poliţia Lugoj, Parchetul de pe lângă Judecatoria Lugoj, DNA Timişoara, şi orice alte instituţii care au obligaţia de a se autosesiza, preferă să se facă că nu văd nimic. Boldea şi PSD se pare că sunt mai mult protejaţi decat <<vânaţi>> de justitie…”, susţine Buciu
Sub ochii blânzi ai primăriei, constructorul şi-a bătut joc de investiţie
Expertiza la care face referire Buciu a fost întocmită chiar la comanda Primăriei Lugoj de către S.C. PREFCOM SRL, în luna iulie 2016 şi a scos la iveală mari probleme legate modul în care au fost executate lucrările. Raportul respectiv a fost făcut public de către consilierii locali Liviu Brînduşoni şi Marius Martinescu, iar în el specialiştii arată că multe din obiectivele prinse în contract nu au fost realizate, iar unele componente nici măcar nu au fost achiziţionate vreodată.
Ciudat e şi modul în care a decurs investiţia. Deşi în aprilie 2009, societatea Confort a câştigat licitaţia pentru modernizarea şi reabilitarea staţiei de epurare, pentru circa 19 milioane de lei, cu termen de finalizare în martie 2010, la doar trei ani, Primăria Lugoj semnează un nou contract cu aceeaşi societate care are ca obiectiv finalizarea şi remedierea oricărei defecţiuni. Pentru cel de-al doilea contract, Primăria mai plăteşte aproximativ 700 mii de lei, firmei patronate de Georgică Cornu, supranumit regale asfaltului din Banat.
Să nu credeţi că asta a rezolvat situaţia. La fel ca şi la primul contract s-a încheiat o anexă de obiecţiuni, adică lucrări neconforme sau care nu au fost executate deloc. Ciudat este că şi anexa cu obiecţiuni de la primul contract şi anexa de obiecţiuni de la cel de-al doilea contract au acelaşi termen de finalizare 25 aprilie 2013. Şi mai ciudat şi de neînţeles este cum de prima anexă de obiecţiuni are termen de finalizare după semnarea celui de-a doilea contract cu aceiaşi societate. Sau, cu alte cuvinte, de ce s-a mai semnat un contract atâta timp cât exista o anexă de obiecţiuni în termen?
Toate contractele şi anexele nu au rezolvat însă problemele. Aceste fapt este dovedit de raportul de expertiză întocmit de Prefcom
Punctual în acest raport se arată că:
- Având în vedere situaţia din teren, staţia de epurare de la Jabăr nu poate funcţiona în momentul de faţă, din cauza faptului că majoritatea utilajelor tehnologice sunt nefuncţionale prezentând stări avansate de uzură. Ea nu poate deversa la emisar o apă epurată care să aibă parametrii impuşi. De asemenea, sunt obiecte by-pasate pentru că ele sunt imposibil de utilizat.
- Datorită faptului că lucrările nu au fost terminate complet sunt unele instalaţii şi echipamente care nu au fost testate şi/sau nu au funcţionat niciodată
- Din cauză că nu merge centrala termică şi nu sunt făcute instalaţiile de căldură în clădiri, utilajele şi echipamentele aflate în acestea au suferit deteriorări
- Bazinele selectoare au fost transformate din 2 decantoare primare vechi, fără nicio modificare la formă sau structură. Problemele sunt următoarele: construcţiile civile se află în stare avansată de degradare; datorită faptului că staţia nu a funcţionat niciodată nu s-a putut verifica eficienţa acestora din punct de vedere tehnologic
- Menţionăm faptul că treapta biologică este într-o stare avansată de degradare
– bazinele de aerare vechi au fost “reabilitate” aşa cum se vede în poze, pe locul celor existente, păstrând forma şi înălţimea celor vechi, astfel încât, în momentul de faţă ele au o înălţime de 3,5 -4 m
– trebuie menţionat că sistemele de aerare cu bule fine funcţionează la parametrii optimi pentru realizarea nitrificării la o înălţime a bazinelor de 5-6 m
– deasemenea se observă că picioarele macaralelor pentru evacuarea mixerelor din bazinele de aerare sunt sudate de armătura din pereţii bazinelor de aerare
– deoarece vechile bazine de aerare nu au avut radierul plan, iar prin reabilitarea lor s-a păstrat aceeaşi formă, adică cu zone înălţate unde nu au putut fi montate panouri de aerare, acest lucru ducând la o nitrificare incompletă datorită prezenţei zonelor neaerate
– nefiind montat un sistem de monitorizare online este foarte greu de urmărit procesul de nitrificare denitrificare
Recomandarea ar fi ca aceste linii biologice să fie dărâmate şi reconstruite
- Este posibil ca unele dintre utilaje să nu mai funcţioneze, ele neputând fi probate la momentul redactării acestui raport, din motive diferite cum ar fi lipsa tablourilor electrice, neterminarea montajului etc
- Metatancul nu a fost probat, de aceea este recomandat ca înainte de introducerea nămolului îngroşat în vederea fermetării să se facă teste de presiune.
Imposibilitatea funcţionării staţiei rezidă şi în faptul că montajul electric al echipamentelor fie nu a fost terminat, fie lipseşte, fie este degradat şi incomplet.
- La clădirea laboratorului, obiect existent şi reabilitat s-a constat că toate dotările care s-au făcut sunt depozitate într-o cameră în condiţii improprii, sticlăria şi unele aparate fiind încă în cutii. Nu s-a putut identifica cu ce aparatură a fost dotat laboratorul staţiei
Având în vedere cele constatate în teren şi ţinând cont de valoarea investiţiei propuse în proiectul de modernizare al staţiei de epurare se consideră că valoarea investiţiei pentru punerea în funcţiune a staţiei este de aproximativ 15-20% din valoarea proiectului iniţial.
Realizatorii expertizei propun beneficiarului să angajeze un proiectant care să ţină cont de problemele tehnologice şi structurale scoase în evidenţă şi apoi întregul proiect să fie preluat de o firmă de construcţii care să realizeze proiectul întocmit ca urmare a observaţiilor din expertiză.