Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat într-o conferință de presă o inițiativă prin care proprietarii de imobile ridicate fără autorizație de construire vor putea intra în legalitate. Măsura vine pe fondul numeroaselor sesizări și nemulțumiri legate de urbanism, dar și al situației create de construcțiile realizate de-a lungul anilor fără documentația necesară.
Edilul a precizat că regulamentul privind legalizarea construcțiilor se află în prezent în transparență decizională și urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.
„Cred că este momentul zero pentru a rezolva problemele legate de urbanism și construcții. Trebuie să recunoaștem că sunt foarte multe imobile ridicate fără documentații sau cu încălcarea autorizațiilor obținute. Prin această procedură dorim să le oferim oamenilor șansa să intre în legalitate”, a declarat Dobra.
Potrivit proiectului, există două tipuri de situații. Prima categorie vizează construcțiile realizate recent, unde primăria poate aplica sancțiuni și obliga proprietarul să obțină autorizația corespunzătoare. A doua categorie include construcțiile mai vechi, pentru care termenul de sancționare a expirat, dar unde se oferă posibilitatea de legalizare prin depunerea documentațiilor prevăzute de lege și plata taxelor stabilite în Codul Fiscal.
Nu toate clădirile vor putea intra în legalitate
Primarul a explicat însă că există și cazuri care nu vor putea fi legalizate. Este vorba despre construcțiile ridicate pe terenuri care nu permit edificarea de clădiri conform legislației actuale sau cele care nu respectă reglementările de urbanism și siguranță. „Nu putem închide ochii la orice situație. Sunt construcții care, prin natura amplasării sau a încălcării normelor, nu au cum să fie încadrate legal”, a subliniat edilul.
Dobra a menționat că numărul acestor construcții este ridicat, atât în cazul anexelor gospodărești, cât și al locuințelor noi, ridicate fără autorizație. „În urma sesizărilor și verificărilor efectuate de colegii mei, am constatat că sunt foarte multe situații de acest fel. Prin regulament, oamenii vor putea obține certificatul de atestare privind edificarea construcțiilor și își vor putea rezolva situația juridică a imobilului”, a adăugat primarul.
În același timp, acesta a atras atenția asupra resurselor limitate de care dispune serviciul de urbanism al primăriei, coordonat de arhitectul-șef. Echipa este redusă numeric în raport cu solicitările, ceea ce a dus la întârzieri în eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. „Nemulțumirile cetățenilor sunt justificate, dar acest regulament ne va ajuta să reducem presiunea și să aducem mai multă ordine în domeniul construcțiilor din municipiu”, a precizat Dobra.
