Într-o eră în care se observă o tendință tot mai accentuată de îndepărtare a oamenilor de biserică și de învățăturile religioase preotul Ioan Pop de la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj a reușit să își construiască o carieră respectabilă de slujire spirituală, fiind de treizeci de ani un stâlp de credință și sprijin pentru comunitatea greco-catolică din Lugoj. Activitatea sa nu a fost niciodată concentrată pe lucruri materiale sau pe grandioase edificii de piatră, ci pe o misiune profundă de zidire a sufletelor. În mod tăcut, dar constant, preotul Ioan Pop a devenit un adevărat „truditor al credinței”, dedicându-se în totalitate fratele său, omul.
Povestea vieții sale este una de chemare și dăruire necondiționată. Totul a început în perioada comunistă, când tânărul Ioan Pop a simțit o chemare adâncă spre o misiune divină. După ce regimul totalitar a căzut, el a intrat în contact cu alți preoți greco-catolici, care i-au ghidat pașii spre Institutul Teologic din Oradea. La fel ca alți tineri ai acelei perioade, Ioan Pop a fost martor la reconsolidarea religiei greco-catolice, o religie care a fost, timp de decenii, interzisă de regimul comunist. Anii de studii teologice l-au modelat nu doar ca teolog, dar și ca preot dedicat, iar întâlnirile cu oameni deosebiți, care i-au oferit învățătură și îndrumare, au contribuit la conturarea vocației sale. 
După absolvirea facultății, în vara anului 1994, preotul Ioan Pop nu știa unde va fi numit. A început să facă voluntariat într-o parohie din apropiere de Șimleul Silvaniei, iar într-o duminică, după Sfânta Liturghie, i s-a deschis un nou drum. Împreună cu un preot pe care îl însoțea, a ajuns într-o mică localitate din județul Sălaj, unde o casă de credincios a fost transformată într-o capelă pentru comunitatea greco-catolică. Aici a trăit o experiență care a marcat profund destinul său: în timpul Sfintei Liturghii, a avut o viziune puternică, care i-a arătat o cruce mare de beton, un gard de metal și o cunună împletită. Această imagine a rămas adânc întipărită în mintea sa și, câteva luni mai târziu, i-a fost revelat că locul pe care îl căuta era Catedrala Greco-Catolică din Lugoj.
Aceasta a fost doar începutul unei misiuni care avea să dureze trei decenii. Preotul Ioan Pop a devenit, în timp, nu doar un ghid spiritual al comunității din Lugoj, ci și un părinte pentru toți credincioșii săi, fiind cunoscut sub numele de „Părintele Ionică”. Această poreclă a fost primită cu umilință, dar și cu recunoștință, pentru că a fost o confirmare a relației strânse pe care preotul o avea cu enoriașii săi.
Recunoștința preotului Ioan Pop față de misiune sa este una profundă și sinceră. Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul preoției, dar și Preasfințitului Ioan Ploscaru, care l-a primit în dieceza de Lugoj și l-a ridicat la treapta preoției. De asemenea, nu uită niciodată de părinții săi, care l-au crescut într-o atmosferă religioasă, învățându-l să își găsească calea spre Dumnezeu.
Cu o modestie ce caracterizează adevăratele mari personalități, preotul Ioan Pop nu își consideră munca de slujire ca fiind un act de mari fapte exterioare. În cei 30 de ani de activitate, el nu a ridicat biserici din ziduri de piatră, nici case parohiale, dar a zidit multe suflete prin credință, rugăciune și iubire.
„Am hrănit și zidit suflete… multe, multe suflete”, spune preotul Ioan Pop, cu o simplitate emoționantă. Adevăratul său templu este în fiecare credincios pe care l-a ghidat pe calea credinței, în fiecare suflet pe care l-a ajutat să se apropie de Dumnezeu. Iată mărturisirea sa:
,, Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de slujire preoțească, pe 18 decembrie 2024, doresc să împărtășesc câteva gânduri despre mine ca om, creștin și preot. Tot ceea ce am realizat în acești ani binecuvântați de Dumnezeu am făcut pentru binele tuturor celor care au venit cu o întrebare, o rugăminte, o nevoie de îndrumare sau sprijin.
Nu știu dacă întotdeauna am fost pe deplin înțeles în ceea ce am dorit să fac, dar totul a fost făcut cu un singur scop: preamărirea lui Dumnezeu și slujirea Bisericii Sale Greco-Catolice. Acești 30 de ani au fost ani de muncă pastorală, de perseverență, de efort continuu și rugăciune neîntreruptă. Dacă 30 de ani de preoție sunt mulți sau puțini, doar Dumnezeu știe, iar eu îi mulțumesc din suflet pentru acest har.
La acest popas aniversar, simt nevoia să aduc mulțumire pentru marele dar primit. Așa cum spunea cineva, acum 10 ani, pe 18 decembrie 2014: „Alături de dumneavoastră, niciun credincios nu se simte singur.” Dumnezeu să binecuvânteze tot ce am reușit să fac în acești ani de slujire.
Pe 18 mai 2024, am avut bucuria de a participa la întâlnirea aniversară de 30 de ani de la terminarea Teologiei la Oradea. Am celebrat Sfânta Liturghie, un parastas pentru preoții trecuți la Domnul și o mică agapă frățească. Preasfinția Sa Episcopul Virgil Bercea, gazda evenimentului, ne-a oferit fiecăruia dintre noi o diplomă, ca semn de recunoștință, cu următoarele cuvinte: „Ca semn de prețuire și mulțumire pentru râvna și dărnicia arătată față de Biserică și mărturisirea credinței prin cuvânt și fapte bune!”
Am făcut un scurt bilanț și ne-am amintit că noi, teologii promoției 1990-1994, am fost prima generație de preoți care a urmat celor care au suferit în temnițe pentru credință. Mulți dintre colegii noștri erau deja căsătoriți și aveau copii, dar, cu toate acestea, și-au lăsat familiile acasă și au continuat să se pregătească săptămână de săptămână pentru slujirea preoțească. Eu am avut binecuvântarea de a fi alături de marele Episcop Ioan Ploscaru, care a îndurat 14 ani de închisoare pentru credință.
Duminică, 22 decembrie, la ora 10:30, în Catedrala Episcopală, va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Episcopul Ioan Bot, la care vă invit să participați.-a spus , preotul Ioan Pop.
Într-o lume adesea frământată doar de probleme materiale, preotul Ioan Pop rămâne un exemplu de dăruire totală pentru ceea ce contează cu adevărat: credința, iubirea aproapelui și mântuirea sufletului. Cu smerenie și recunoștință, el continuă să își slujească enoriașii, conștient de faptul că adevărata misiune a preoției nu stă în faima lumii, ci în pacea și iubirea pe care o aduce în inimile celor care îl ascultă.
Dan TIMARU
