500 de pachete, fiecare în valoare de 15 lei, au fost pregătite pentru elevii sau preșcolarii care vor trece în acest an cu colindul pe la Primăria Municipiului Lugoj. Aici, alături de edilul șef, angajații primăriei îi vor întâmpina pe micii aducători ai veștii Nașterii Domnului în sala de protocol, acolo unde îi vor îndulci pe colindători cu ajutorul pachețelelor pregătite special pentru ei, care vor conține ciocolată, prăjiturele, sărățele și fructe. În acest an, colindătorii sunt aşteptaţi în perioada 18 – 23 decembrie să viziteze administrația locală pentru colindă.
Pentru lugojenii iubitori de colinde, aceștia vor putea asculta în fiecare zi asemenea piese muzicale la Târgul de Crăciun ce se deschide de la 1 decembrie pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Elevii școlilor din oraș vor susține pe platou, în fiecare zi, scurte momente muzicale cu tematică de sărbători, prin care vor încerca să încălzească atmosfera măcar în sufletele trecătorilor, în ciuda gerului ce se anunță pentru luna decembrie.
sursa foto: lilisor.net
