Iulius Mall

Politia si Parchetul din Lugoj, bune de plata! Ce achizitie trebuie sa faca potrivit noului Cod de Procedura Penala

politia lugojNoul Cod de Procedura Penală vine cu o serie de reguli ce trebuie implementate în cel mai scurt timp de către toate instituțiile statului care se confruntă cu evenimente ce se regăsesc în interiorul legilor acestuia. Astfel, o nouă reglementare legală prevede, pentru prima oară în istoria legislației românești, instalarea unui geam-spion pentru recunoașterea din grup al unui infractor de către un martor sau victimă, aceasta urmând să fie singura modalitate prin care să se recunoască legal un suspect dintr-un grup.

Anchetatorii trebuie să pună astfel la dispoziție martorilor camere speciale prevăzute cu geamuri speciale, care într-o parte acționează ca oglindă, permițându-le victimelor sau martorilor unor infracțiuni grave să recunoască făptașul dintr-un grup de suspecți fără a fi nevoite să se afle față în față cu acesta, cum se efectuau recunoașterile până acum.

Publicitate

Recunoașterea prin acest mod ar scuti victimele unor infracțiuni grave, cum sunt violul, de încă o traumă la revederea cu făptașul. Singura problemă o reprezintă acum fondurile, pentru că un astfel de geam spion costă câteva mii de euro, pe lângă amenajarea unei camere special destinate recunoașterii infractorilor. Până acum, un astfel de geam există doar la Parchetul General, implementarea lui în orașele din provincie putând dura multe luni de acum înainte.

1 comments
  1. Vaaai, dar nu Politia si Parchetul, institutii locale, sint cele „bune de plata”.
    Exista un minister al Justitiei, al Internelor, si exista si un guvern, cel mai cinstit guvern din Istoria Romaniei. Ei vor face totul pentru depistarea hotilor, plagiato, pardon, a tutulor celor certati cu legea 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate