Iulius Mall

Podul de Fier din Lugoj se închide în această vară, pentru cel puțin nouă luni de zile

FOTO eyeinthesky.rio
FOTO eyeinthesky.rio

Podul de Fier din Lugoj se va închide în această vară, pentru reparații. Ruta respectivă este una extrem de circulată, iar devierea pe un alt traseu va produce o mare aglomerație în traficul din oraș. Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ nouă luni de zile.

„O fie un mare deranj cu Podul de Fier. Am finalizat proiectarea, iar la sfârșitul lunii mai o scoatem la licitație execuția și vom închide podul, probabil pentru nouă luni de zile. Va fi o foarte mare problemă, dar nu avem ce facem, pentru riscăm să-l pierdem dacă nu îl reparăm acum”, a declarat Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar de Lugoj.

Publicitate

Lucrările la acest proiect sunt finanțate prin programul „Anghel Saligny”, cu peste 17 milioane de lei. Sumele pentru reabilitarea Podului de Fier au fost deja aprobate și contractul a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării.

Simbolul Lugojului are 121 de ani

În 1901, podul de lemn care lega cele două maluri ale râului Timișului, în mijlocul orașului Lugoj s-a deteriorat și a fost nevoie de un pod nou.

Conducerea orașului a decis să comande materialele necesare construcției la Uzinele din Reșița, aducând peste 185 de tone de grinzi și accesorii din fier la Lugoj cu care trase de câte patru boi. Construcția podului a fost o lucrare impresionantă, executată de o firmă austriacă și a durat aproximativ un an.

În luna august a anului 1902, noul pod a fost inaugurat cu mare fast. Podul a ușurat semnificativ legăturile dintre comunitățile din ambele maluri ale râului, iar construcția sa a devenit un simbol al orașului Lugoj.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate