Proiecte importante de infrastructură din județul Timiș, inclusiv reabilitarea Podului de Fier din Lugoj, sunt în pericol de a fi sistate, după ce premierul a anunțat că bugetul alocat Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru anul în curs a fost epuizat.
Printre investițiile afectate se numără și reabilitarea emblematicului Pod de Fier, un proiect esențial pentru infrastructura locală și legătura între cartierele istorice ale orașului. Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, atrage atenția că lucrările nu pot continua fără sprijin financiar din partea Guvernului.
„Consider că este o decizie total greșită. Blocarea investițiilor nu ajută economia, dimpotrivă. Dezvoltarea trebuie susținută prin investiții, nu frânată. În ceea ce privește Lugojul, știm cu toții cât de important este Podul de Fier pentru legătura dintre Lugojul german și Lugojul român. Nu avem cum să finalizăm această lucrare doar din bugetul local, pentru că investiția a fost gândită de la început cu finanțare guvernamentală”, a declarat Călin Dobra pentru Agenția de Presă Radio România.
Municipalitatea speră ca fondurile să fie realocate sau suplimentate în perioada următoare, astfel încât proiectele începute să nu fie abandonate.