Connect with us


Administrație

Plin de țânțari la Lugoj! Autoritățile locale, acuzate de oameni că au dat cu apă în loc de insecticid la dezinsecție

Publicat

în

invazie de extraterestri la lugoj 28 mai 2013 suntem gata vine apocalispa mister clickuri foame lugojeanul pamfletLa două săptămâni de la marea dezinsecție care a vizat orașul Lugoj, dar și câteva sate din jurul acestuia, oamenii au tras linie și au decis: municipiul de pe Timiș nu a scăpat de țânțari. Zeci de persoane s-au plâns deja, pe rețelele de socializare, dar și prin parcuri și alte zone publice, că țânțarii și insectele sunt la locul lor, la fel cum erau și acum două săptămâni, declarându-se nemulțumiți de treaba făcută de avionul care a survolat deasupra Lugojului.

Mai mult, câteva persoane susțin că nu ar fi de vină dezinsecția, ci substanța care s-a folosit pentru această operațiune. „Nu se poate, dacă se folosea insecticid, mai mureau cât de cât din ei, dar așa cred că au folosit apă sau ceva foarte slab, pentru că e plin de ei. Seara, dacă ieșim pe mal sau prin parc cu copiii, nu rezistăm mai mult de 30 de minute, că ne umflăm de blânde roșii”, ne-a scris un cititor pe adresa de email a redacției. La fel ca el au fost zeci de utilizatori ai rețelelor de socializare din Lugoj, care și-au postat pe paginile lor mesaje de nemulțumire în această privință.

1 Comment

1 Comment

  1. lugojan

    11 iunie 2013 at 15:59

    nu poti nici ziua de musculite ,e plin prin parcuri pe maluri chiar si printre blocuri unde sunt pomi cred cau stropit cu apa chioara si au luat banii

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Lugojul dezolant! Așa arată locul unde Boldea promitea cea mai frumoasă zonă de agrement din oraș

Publicat

în

Încă de la primul mandat, în urmă cu 12 ani, Francisc Boldea a promis că va transforma fostul hipodrom într-o senzațională zonă de agrement. Proiectele actualului primar sunau incredibil de bine: de la centru hipic, la lacuri și bărcuțe unde să se plimbe lugojenii.

Se pare însă că cei 12 ani nu i-au fost de ajuns primarului Francisc Boldea să-și pună în practică promisiunile. Dar în cele trei mandate, măcar din când în când se putea face câte o curățenie.

În loc să se facă conservarea clădirilor, care mai existau acolo, acestea au fost lăsate în paragină. Mai mult administrația locală a transformat hangarul într-un loc unde depozitează nisipul și sare de care are nevoie iarna pentru străzile Lugojului. Atât a putut administrația Boldea în 12 ani de zile, în situația în care Lugojul nu se poate lăuda cu parcurile și spațiile verzi pe care le are.

Citiţi mai departe

Administrație

Dan Haica, independent pentru Consiliul Local. „Lugojul va trebui să arate ca un burg european”

Publicat

în

FOTO Dan Haica a fost premiat la Gala Premiilor Lugojene, pentru acțiunile culturale pe care le-a organizat

Dan Haica și-a anunțat candidatura ca independent pentru un loc în Consiliul Local Lugoj. Timișorean la origine, Dan Haica este lugojean de peste 30 de ani. Dacă în ultimii zece ani a fost cunoscut ca om de afaceri și inițiator al Colțului de Cultură de la English Pub, Dan Haica este și cel care a fost primul viceprimar al Lugojului după Revoluție.

A ajuns la Lugoj ca inginer constructor, detașat temporar din Timișoara. A absolvit Facultatea de Construcții a Politehnicii Timișoara, dar și cursuri de Arhitectură(design interior) și Managementul turismului. A fost șef Serviciu arhitectură și sistematizare în Primaria Lugoj. Ca viceprimar a inițiat două mari proiecte: Cartierul Balta Lata și Pasarela Buziașului.

A inițiat demersuri pentru un nou pod peste Timiș în zona Paul Chinezu, care s-a oprit la faza de proiect. La sfârșitul mandatului a ales să se retragă din politică și viața publică. A rămas la statutul de om de afaceri. English Pub-ul care, în ultimii ani, a devenit un pol al evenimentelor culturale din oraș. Pentru susținerea activităților culturale și promovarea artiștilor, Dan Haica a primit în 2019, Premiul pentru Cultură în cadrul Galei Premiilor Lugojene – Premiile “Josif Constantin Drăgan”. Haica explică de ce s-a hotărât să candideze.

”Aleșii de până acum nu au avut nici profesii și nici realizări în profesiile lor care sa fie utile în administrarea unui oraș. Au fost liste întocmite doar pe criterii politice, nu profesionale. Ar trebui ca aleșii să aibă profesii și expertiză în principalele probleme ale administrației: urbanism, infrastructură, sanătate, învățământ. Au fost doar rare excepții”, spune Dan Haica.

Proaspătul candidat are și câteva priorități dacă va ajunge consilier.

”Reurbanizarea Lugojului, care aduce tot mai mult cu o comună. Este vorba atât de reurbanizarea din punct de vedere edilitar, cât și cultural. Lugojul va trebui să arate ca un” burg” european, are toate premizele, iar sărbătorile să nu mai fie bâlciuri de prost gust, care fac orașul de rușine”, mai spune Dan Haica.

Citiţi mai departe

Administrație

Încă 100.000 de mii de euro din banii lugojeniilor, aruncați pe apa …de la SPA

Publicat

în

FOTO ziarulactualitatea.ro

Convocați în ședință extraordinară o parte din consilierii locali au girat încă un tun al administrației Boldea. Peste 100 de mii de euro au fost alocați astăzi pentru reparații la SPA. Asta cu toate că bazinul acoperit nu a funcționat nicio zi, după ce a fost inaugurat în campania electorală din 2016, cu sobor de preoți și dansatori de la Ansamblul Lugojeana.

În urma expertize comandate de primărie, s-a constatat că e necesar să se execute următoarele lucrări: refacerea pereților camerei tehnice, izolare centrală termică, realizare acces la curtea tehnică, montarea de pardoseli antiderapante.

În privința pardoselii, s-a constatat că gresia folosită în sala bazinelor nu este antiderapantă, ceea ce ar putea duce la accidente grave. Soluția sugerată de experți a fost aplicarea unei folii antiderapante peste gresie.

Cele două proiecte au fost respinse la ultima ședință, de la sfârșitul lunii trecute. La fel se întâmpla și astăzi, mai ales că din tabăra consilierilor PSD a lipsit Marius Baboniu. În felul acesta, Francisc Boldea nu avea suficiente voturi să treacă cele două proiecte. Surprinzător, astăzi, Francisc Boldea a obținut sprijinul consilierilor PMP: Liviu Brîndușoni și Daniela Rusu, care i-au asigurat voturile necesare, pe lângă cele venite din partea consilierilor PSD, pentru aprobarea alocării celor 100.000 de mii de euro pentru reparațiile de la SPA.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite