Record de țigarete de contrabandă confiscate de către polițiști la Lugoj, Timișoara și Arad. În data de 26 iunie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș împreună cu polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Arad și Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat 18 percheziţii domiciliare, pe raza județelor Timiș (15), Arad (2) și Suceava (1).
Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza județelor Timiș și Arad, țigări nemarcate și nesupuse nesupuse regimului accizării, provenite de pe raza județului Suceava.
Activitățile desfășurate vizează șase bărbați cu vârste cuprinse între 43 și 68 de ani, presupuse a fi implicate în comiterea infracțiunii. În urma perchezițiilor, la locuințele percheziționate, polițiștii au descoperit peste 356.560 de țigarete, 10 l de alcool, 31.290 de lei și 2 arme neletale, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Cele 6 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. 4 bărbați cu vârste cuprinse între 43 și 46 de ani au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiș, Arad și Suceava, Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Arad și Suceava, Serviciului de Investigații Criminale, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
