Episcopia Greco-Catolică de Lugoj invită credincioșii să participe la Pelerinajul Eparhial organizat cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, supranumită și Paștele verii. Evenimentul va avea loc la Sanctuarul „Maica Domnului Apărătoarea Noastră” din Scăiuș, unde se comemorează 91 de ani de la fenomenul lăcrimării icoanei Maicii Domnului, un eveniment considerat autentic și verificat canonic.
Episcopul greco-catolic Călin-Ioan Bot a transmis un mesaj în care subliniază importanța acestei sărbători pentru sufletele credincioșilor, îndemnând la întâlnirea spirituală în data de 15 august.
„Sufletele noastre au nevoie de spiritualitate, de Dumnezeu, de o Mamă cerească vie. Vă aștept la Scăiuș pe 15 august: să ne hrănim, luminăm, împrospătăm sufletește”, a spus Preasfinția Sa.
Fenomenul sacru de lăcrimare a icoanei Maicii Domnului de la Scăiuș a avut loc în toamna anului 1934, fiind confirmat printr-o anchetă canonică condusă de Preasfințitul Episcop Alexandru Nicolescu. Documentele anchetei sunt păstrate în arhiva Episcopiei și stau mărturie în fața zecilor de martori oculari care au depus jurământ de adevăr în acele momente.
Programul Pelerinajului Eparhial
Joi, 14 august:
-
18:00 – Slujba Vecerniei
-
19:00 – Paraclisul Maicii Domnului
-
20:00 – Prohodul Maicii Domnului și Veghe de rugăciune
Vineri, 15 august:
-
09:45 – Rugăciunea Rozariului
-
10:30 – Sfânta Liturghie Arhierească
Credincioșii sunt invitați să participe la aceste momente de rugăciune și reflecție spirituală, în unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru comunitatea greco-catolică din zona Lugojului.
